ULTIMA ORĂ BCR vinde o nouă emisiune masivă de obligațiuni

ULTIMA ORĂ BCR vinde o nouă emisiune masivă de obligațiuni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 oct 2022

Unul dintre cei mai constanți emitenți de pe segmentul de obligațiuni de la BVB, Banca Comercială Română, vinde o nouă emisiune de obligațiuni corporative, ceea ce ridică stocul de astfel de instrumente al emitentului la 4 miliarde lei, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Sistemul Bursei de Valori București a procesat tranzacția prin care BCR a plasat o emisiune de obligațiuni corporative scadente în anul 2028 (BCR28C) în valoare de 334,00 milioane lei (67,51 milioane euro).

De ce este important: Banca Comercială Română este unul din cei mai constanți emitenți de la Bursa de Valori București, unde vine periodic cu instrumente cu venit fix, frecvența exercițiilor fiind intensificată în ultimele luni. La emisiunile precedente, subscrierile au fost echilibrat distribuite între fonduri de pensii, administratori de active, companii de asigurări, instituții de credit, iar printre participanți s-au numărat Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale.

EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva

BCR a plasat și la începutul verii către investitori o emisiune denominată în lei și scadentă în anul 2027 (BCR27A), în valoare de 702,00 milioane lei (141,95 milioane euro), în secvență scurtă după listarea de acum 3 luni a altei emisiuni, de asemenea, în moneda națională, cu maturitate în 2027 (BCR27) cu un nivel agregat de 351,50 milioane lei și purtând o dobândă fixă anuală de 6,76%.

„BCR a utilizat intens, în ultimii ani, piața de capital pentru finanțare, fiind un partener esențial al Bursei în promovarea resurselor pe care le avem disponibile pentru companii", spunea Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori București, la respectivul exercițiu de piață.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare

În octombrie 2021, instituția de credit a lansat o emisiune de bonduri "verzi" în valoare de 500 milioane lei cu maturitate în 2028 (BCR28A).

O emisiune a fost lansată și la finele anului trecut, în valoare de 600 de milioane de lei. Emisiunea a inclus atunci obligațiuni non-preferențiale, cu o maturitate la 7 ani. Demersul a fost necesar tot pentru a respecta reglementările UE privind capacitatea pe care trebuie să o aibă băncile pentru a absorbi pierderile, cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) și liniile directoare MREL în linie cu strategia de rezoluție urmărită.

În total, BCR ajunsese, în vară, la peste 3,7 miliarde de lei în obligațiuni emise pe piața din România.

Fitch: Războiul și pandemia alimentează deficitele gemene în economiile emergente. România, printre statele cu deficite gemene de cel puțin 7% din PIB în 2022 CITEȘTE ȘI Fitch: Războiul și pandemia alimentează deficitele gemene în economiile emergente. România, printre statele cu deficite gemene de cel puțin 7% din PIB în 2022

BCR a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,4 miliarde de lei, în creștere cu 73% față de 2020, pe fondul scăderii puternice a provizioanelor de risc.

Banca și-a majorat portofoliul de credite cu circa 11% la 47,9 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
obligațiuni