Grupul Dona pregătește 4 milioane de euro pentru dezvoltarea distribuției și extinderea rețelei de farmacii

Grupul Dona pregătește 4 milioane de euro pentru dezvoltarea distribuției și extinderea rețelei de farmacii
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mar 2018

Grupul Dona, controlat de Calihory Company, a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 230 milioane euro și o dublare a profitului față de anul precedent, ajungând la peste 300 de farmacii, dintre care 16 în sistemul de parteneriat prin franciză.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Calihory controlează Siepcofar, compania care operează lanțul de farmacii Dona - al treilea ca mărime din România, Dona Marketing Group și Dona.Logistică, divizia de logistică a grupului.

Suma totală a investițiilor realizate în 2017 s-a ridicat la 5 milioane euro, alocate pentru finalizarea construcției depozitului de medicamente, pentru achiziția de licențe și reamenajări de farmacii

Pentru acest an, reprezentanții companiei își propun creșterea cu 21,5% a cifrei de afaceri, susținută în special de dezvoltarea activității de distribuție și a rețelei de farmacii care operează sub brandul „Dona”.

Bugetul de investiții pentru anul acesta este de 4 milioane euro.

„În 2018 ne vom consolida prezența în țară prin deschiderea de unități noi în special în orașele mici și medii, acolo unde este încă neacoperită nevoia de servicii farmaceutice. Planurile noastre prevăd depășirea nivelului de 330 de unități”, spune Mihaela Ungureanu, Directorul General al Siepcofar.

Creșterea consumului a împins afacerile Flanco Retail la aproape 1 miliard de lei, cel mai bun an din istoria companiei. Compania a închis 10 magazine CITEȘTE ȘI Creșterea consumului a împins afacerile Flanco Retail la aproape 1 miliard de lei, cel mai bun an din istoria companiei. Compania a închis 10 magazine

Distribuția de medicamente este de asemenea un pilon important de creștere pentru Grupul Dona. Depozitul Dona Logistică acoperă întreaga activitate logistică a Grupului. Cu o suprafață totală de peste 8.000 mp destinați atât spațiului de depozitare, cât și birourilor, precum și o capacitate de stocare de 8.000 de paleți, depozitul de medicamente situat în localitatea Chitila este unul dintre cele mai mari din România..

Eugen Banciu, acționar majoritar al farmaciilor Dona, este și președintele grupului Dona.

Dona este de 25 de ani pe piața farmaceutică.

viewscnt
Afla mai multe despre
dona
farmacii
investitii