ANCOM a aplicat amenzi de aproape 3 milioane lei

ANCOM a aplicat amenzi de aproape 3 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 ian 2024

Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM) a realizat peste 3.570 de controale și a aplicat amenzi în valoare de 2,857 milioane de lei, anul trecut, pe piața de telecomunicații din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui comunicat de presă al arbitrului pieței telecom, pe piața comunicațiilor electronice, în 2023, au fost efectuate 2.020 de acțiuni de control, iar contravenienții au primit 171 de notificări, 248 de avertismente și 177 de amenzi contravenționale, în cuantum de 1,778 milioane de lei, scrie Agerpres.

Minorii nu mai pot primi mesaje private de la străini pe Instagram și Facebook CITEȘTE ȘI Minorii nu mai pot primi mesaje private de la străini pe Instagram și Facebook

Din acest total, 132 de amenzi contravenționale în valoare de 1,377 milioane de lei au fost aplicate furnizorilor de servicii de telefonie, cele mai multe pentru încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, nerespectarea regulamentului de roaming, desfășurarea procesului de portare, modalitatea de transmitere a notificării unilaterale ca urmare a modificării contractelor încheiate cu utilizatorii finali.

Cea mai mare amendă, în valoare de 40.000 de lei, a fost aplicată pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.

În anul 2023, ANCOM a finalizat o campanie care a vizat respectarea de către furnizorii de servicii de telefonie mobilă prepaid/postpaid a prevederilor legale privind portabilitatea numerelor. În acest context, au fost realizate 164 de controale la nivel național, în urma finalizării acestora fiind aplicate 16 amenzi contravenționale în cuantum total de 160.000 de lei, din care două amenzi contravenționale, de 20.000 de lei, acordate furnizorilor de servicii de acces la internet pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.

De asemenea, zece amenzi contravenționale, în valoare totală de 96.000 de lei, au vizat furnizorii de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), în principal pentru nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor cuprinse în autorizațiile tehnice.

Potrivit sursei citate, furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 23 de amenzi contravenționale în valoare totală de 211.000 de lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în regimul de autorizare generală, cea mai mare amendă, în valoare de 35.000 de lei, fiind pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.

FOTO - Tranzacție: După reduceri puternice și succesive de preț, fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean a fost vândută CITEȘTE ȘI FOTO - Tranzacție: După reduceri puternice și succesive de preț, fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean a fost vândută

Totodată, în domeniul radiocomunicațiilor, au fost aplicate zece amenzi, în cuantum de 75.000 de lei pentru utilizarea unor frecvențe fără a deține licență sau nerespectarea parametrilor tehnici și operaționali ai stațiilor radio. Pe acest segment, cea mai mare amendă a fost de 30.000 de lei și s-a transmis pentru nerespectarea condițiilor din licență, respectiv nerespectarea obligațiilor din licență cu privire la acoperirea cu servicii de comunicații electronice.

În ceea ce privește piața echipamentelor radio și a compatibilității electromagnetice, datele ANCOM arată că, în 2023, au fost efectuate 1.046 de controale, în urma cărora au fost aplicate 428 de avertismente și 220 de amenzi contravenționale în valoare totală de 807.000 de lei. Cea mai mare sancțiunea a fost în valoare de 30.000 de lei pentru punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor destinate să perturbe sau să împiedice funcționarea normală a comunicațiilor care utilizează frecvențe radio (jammere).

În plus, cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 de lei, pe compatibilitate electromagnetică, s-a aplicat unui producător pentru neaplicarea marcajului CE.

Nu în cele din urmă, pe piața serviciilor poștale, anul trecut, ANCOM a efectuat un număr de 513 acțiuni de control și a aplicat 66 de avertismente și 49 de amenzi contravenționale, de 271.500 de lei, cea mai frecventă încălcare fiind nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.

Principalele nereguli au constat în furnizarea neautorizată a serviciilor poștale, nerespectarea modalităților de predare a trimiterilor poștale către destinatari, nerespectarea conținutului avizelor poștale, neprestarea serviciilor poștale și neinscripționarea/marcarea trimiterilor poștale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
amenda