ANCOM: Traficul de internet mobil s-a dublat

ANCOM: Traficul de internet mobil s-a dublat
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2017

Traficul de internet realizat prin intermediul rețelelor mobile s-a dublat în prima jumătate a anului, față de prima jumătate a anului 2016. În România, numărul total de conexiuni la internet mobil de bandă largă era de 16,6 milioane la jumătatea anului, în creștere anuală cu 13%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Rata de penetrare a internetului mobil la nivel de populație a ajuns la 85%, în creștere cu aproape 10 puncte procentuale față de mijlocul anului anterior, conform celui mai recent raport de date statistice al ANCOM privind piața de comunicații electronice din România. 

"Consumul mediu lunar de internet mobil pe fiecare conexiune a depășit 1 GB, crescând de la 0,63 GB, cât se înregistra în primul semestru al anului 2016, la 1,20 GB în prima jumătate a acestui an”, a declarat președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

Magazinul Ikea din România, creștere de 14% în ultimul an fiscal. Retailerul suedez a vândut 532 km de hot dog și aproape 6 milioane de chifteluțe CITEȘTE ȘI Magazinul Ikea din România, creștere de 14% în ultimul an fiscal. Retailerul suedez a vândut 532 km de hot dog și aproape 6 milioane de chifteluțe

Popularitatea abonamentelor la internet mobil de bandă largă este în continuă creștere, acestea ajungând să reprezinte peste 67% din totalul conexiunilor în bandă largă (respectiv 11,2 milioane conexiuni). Numărul de cartele preplătite pentru acces la internet mobil de bandă largă au crescut mai puțin, cu 6%, până la 5,5 milioane.

Cea mai mare rată de creștere o înregistrează conexiunile 4G – acestea s-au dublat față de aceeași perioada a anului 2016, ajungând să reprezinte aproape jumătate din totalul conexiunilor la internet mobil în bandă largă (7,6 milioane din totalul de 16,6 milioane).

Traficul total realizat prin intermediul conexiunilor de internet mobil în bandă largă a fost de 145 mii TB în primul semestru al anului 2017, dublu față de primul semestru al anului trecut, când se înregistrau 71 mii de TB. De asemenea, traficul mediu lunar per conexiune în primul semestru al acestui an a crescut față de primul semestru al anului 2016 cu 90%, de la 0,63 GB la 1,20 GB.

Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix în bandă largă din România a ajuns la valoarea de 4,6 milioane la mijlocul acestui an, în creștere anuală cu 6%. Prin intermediul acestor conexiuni, utilizatorii au realizat un trafic total de 2,5 milioane de TB, consumul mediu lunar per conexiune fiind de 92 GB. 

Bitdefender a mutat din China în Satu Mare producția echipamentului Bitdefender Box CITEȘTE ȘI Bitdefender a mutat din China în Satu Mare producția echipamentului Bitdefender Box

Datele statistice aferente perioadei cuprinse între semestrul I 2016 și semestrul I 2017 arată că tot mai multe conexiuni de internet fix permit viteze best-effort de cel puțin 100Mbps. Astfel, din totalul de 4,6 milioane de conexiuni la puncte fixe, 2,9 milioane sunt conexiuni de mare viteză – 64% din total.

Conexiunile care permit viteze best-effort  între 30Mbps și 100Mbps, precum și conexiunile care permit viteze între 10Mbps și 100Mbps reprezintă câte 13% din total, în timp ce doar 10% sunt conexiuni cu viteze de 10Mbps sau mai mici.

Numărul de conexiuni la internet fix instalate în mediul urban a crescut cu 8% comparativ cu prima jumătate a anului anterior, până la 3,3 milioane, în timp ce numărul de conexiuni din mediul rural înregistrează o creștere ușoară de 3%, ajungând la valoarea de 1,3 milioane. Rata de penetrare a conexiunilor de acces la internet fix la nivel de gospodării în mediul urban a atins 69%, respectiv 38% la nivel rural.

În ceea ce privește distribuția vitezelor furnizate pe medii de reședință, 88% din totalul conexiunilor care permit viteze foarte mari de transfer de date, de cel puțin 100 Mbps, se află în mediul urban.

Infrastructura de internet fix de bandă largă, care face posibilă în România conectarea la internet la rate mari ale vitezelor de transfer, este dominată de conexiunile prin cablu (peste 77% dintre conexiunile la internet fix ajung la utilizatorul final prin FTTH, cablu coaxial sau cablu UTP/FTP). Atât numărul, cât și ponderea conexiunilor xDSL în total au scăzut, ajungând la o pondere de 18% din totalul conexiunilor la internet fix de bandă largă.

De asemenea, conexiunile la puncte fixe furnizate prin intermediul tehnologiilor mobile, care reprezintă din ce în ce mai mult o alternativă în zonele fără acoperire cu rețele fixe de internet, au continuat să crească, numărul lor fiind de 171 mii, cu 25% mai mare față de jumătatea anului 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
internet