Antenele 5G din UE vor fi dotate cu sisteme de detectare a dronelor

Comisia Europeană vrea să transforme antenele 5G în sisteme de detectare a dronelor, bazate pe AI, într-un plan amplu de securitate la nivelul UE ce urmărește protejarea aeroporturilor, a bazelor militare și a infrastructurii critice.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Antenele 5G din UE vor fi dotate cu sisteme de detectare a dronelor

Planul este conceput pentru a sprijini țările prin acțiuni coordonate, care vin să completeze măsurile luate deja la nivel național de fiecare stat în parte, și se concentrează pe îmbunătățirea gradului de pregătire, pe sporirea capacităților de detectare și pe consolidarea capacității de apărare.

Elementul central al planului este folosirea tehnologiei 5G pentru detectarea dronelor, inclusiv a celor care nu sunt conectate la rețele mobile și nu folosesc cartele SIM înregistrate, arată BiziDay.

Persoane înșelate cu mesaje din partea \'\'fiului\'\' sau \'\'fiicei\'\' VIDEO CITEȘTE ȘI Persoane înșelate cu mesaje din partea ''fiului'' sau ''fiicei'' VIDEO

Antenele 5G de nouă generație pot fi configurate astfel încât să funcționeze similar unui radar, prin emiterea unor unde radio suplimentare care permit identificarea și localizarea obiectelor aflate în zbor, precum dronele sau baloanele. Sistemul ar funcționa pe baza unei tehnologii numite “integrated sensing and communication” (ISAC), aflată în prezent în fază de testare.

Oficialii europeni spun că aceste sisteme nu vor înlocui rețelele militare de supraveghere aeriană, ci le vor completa. Scopul este crearea unei imagini cât mai clare a spațiului aerian, care să permită diferențierea între dronele autorizate și cele potențial periculoase, inclusiv în cazul utilizării de “roiuri” de drone.

Planul include și măsuri mai largi de pregătire și răspuns. Comisia propune înființarea unui Centru european de excelență pentru combaterea dronelor, dezvoltarea unei scheme de certificare pentru sistemele antidronă și organizarea anuală a unui exercițiu de amploare la nivelul UE pentru testarea cooperării transfrontaliere. De asemenea, ar putea fi create echipe rapide de intervenție în caz de incidente majore cu drone.

UE mizează pe companii europene din telecom, precum Ericsson și Nokia, pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare, și pe capacitățile existente de antrenare a modelelor de inteligență artificială. Totodată, colaborarea cu Ucraina va fi consolidată, pentru a integra și cunoștințe pentru acțiune pe timp de război.

EXCLUSIV Concedieri în România la fabrica unui gigant de piese auto.„Respectăm legea și procedurile interne.” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Concedieri în România la fabrica unui gigant de piese auto.„Respectăm legea și procedurile interne.”

Spre final, Comisia anunță că își va intensifica sprijinul pentru construirea unui ecosistem mai puternic în domeniul dronelor, inclusiv prin asigurarea aprovizionării cu materiale critice. Următorul pas este lansarea discuțiilor cu statele membre, cărora le-a propus să numească coordonatori naționali pentru securitatea dronelor.

Frecvența incidentelor cu drone și baloane meteorologice a crescut în ultimii ani, acestea luând forma unor survoluri ostile, incursiuni în spațiul aerian și perturbarea activității aeroporturilor. Unele dintre acestea au fost atribuite Rusiei, dar și Belarusului, în special incidentele cu baloane meteorologice.

Alte mențiuni din plan:

Pentru creșterea gradului de pregătire, acțiunile concrete sunt: o cartografiere coordonată a industriei civile și militare, pentru a atrage investiții și a încuraja interoperabilitatea, pentru o consolidare a capacității de testare a sistemelor antidronă, într-un nou centru de excelență, și pentru lansarea unui forum de dialog pentru companiile din industrie.

În paralel, executivul european va revizui normele de securitate pentru dronele civile, inclusiv prin introducerea unei etichete “EU Trusted Drone” pentru identificarea echipamentelor sigure de pe piață.

Pentru a proteja infrastructura critică, Comisia va furniza orientări clare către operatori, va lansa un proiect-pilot pentru îmbunătățirea supravegherii maritime și va ajuta țările membre să se apere împotriva amenințărilor de la mare altitudine, cum ar fi baloanele meteorologice care ajung în spațiul aerian.

Strategia cuprinde măsuri care vor sprijini apariția unor sisteme unice de afișare aeriană, care să integreze date relevante pentru identificarea dronelor, cu scopul de a diferenția între “prieteni și dușmani”. Pentru detectarea dronelor, vor fi folosite noile tehnologii bazate pe softuri de AI.

Fondatorul Altex: O să apară perioada de jale, România a intrat deja într-o criză! CITEȘTE ȘI Fondatorul Altex: O să apară perioada de jale, România a intrat deja într-o criză!

Cu privire la consolidarea răspunsurilor împotriva dronelor, executivul european va lansa o procedură de achiziții comune și de implementare a sistemelor de combatere, pentru țările interesate.

În plus, va sprijini dezvoltarea de sisteme europene suverane de comandă și control bazate pe AI și va analiza ideea creării unei echipe de intervenție rapidă în caz de urgență pentru combaterea dronelor.

Brațul executiv propune și organizarea unui exercițiu anual pe scară largă, pentru a testa cooperarea transfrontalieră, și va continua să furnizeze agenției Frontex, de protecție a frontierelor, sistemele și tehnologia necesară pentru misiunile de supraveghere.

Probleme pe aeroporturi

În ultimele luni, au fost semnalate multiple observații de drone deasupra bazelor militare, a siturilor industriale și a altor elemente de infrastructură critică din mai multe țări europene.

La începutul lunii octombrie, dronele observate deasupra orașului München, din sud, au provocat de două ori închiderea aeroportului orașului.

Drone au fost observate și deasupra aeroporturilor și a siturilor militare din Danemarca și Norvegia, suspiciunile îndreptându-se asupra Moscovei, care neagă orice implicare.

Răspunsul NATO la intrarea a aproximativ douăzeci de drone rusești în spațiul aerian al Poloniei a evidențiat lacunele din arsenalul european. Pentru a doborî trei dintre aceste drone, NATO a trebuit să recurgă la rachete costisitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0914 +0.0004+0.01 %
1 USD4.2701 -0.0039-0.09 %
1 GBP5.8539 +0.0139+0.24 %
1 CHF5.5772 -0.0011-0.02 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite