Apple este așteptată să intre în curând pe piața ochelarilor inteligenți - o categorie de produse privită cu suspiciune de oameni din cauza problemelor ce țin de intimitate.
Google, prima companie care a ieșit cu astfel de ochelari, a trebuit să renunțe, în cele din urmă, la dezvoltarea produsului, pe care oamenii l-au respins din cauza faptului că putea fi folosit pentru a fotografia și filma fără ca cei din jur să-și dea seama.
Mai nou, ceva similar se întâmplă din cauza Meta, care a permis fotografierea și filmarea cu ochelarii săi, alături de aplicarea recunoașterii faciale, dând undă verde unei serii întregi de utilizări lipsite de etică din partea purtătorilor.
Marea diferență dintre cele două produse, peste timp, este că ochelarii Meta artă ca o pereche de ochelari obișnuiți, nu ca un gadget futurist.
Ideea că oamenii pot fi urmăriți oricând fără să știe, a creat, din nou, probleme de imagine pentru această categorie de produse, care se confruntă cu un mare deficit de încredere.
În acest context, conform Bloomberg, Apple ar fi decis să amâne lansarea primilor ochelari inteligenți ai companiei. În loc de începutul anului viitor, ochelarii ar urma să fie prezentați la vară, cu lansarea pe piață programată pentru finele anului.
Gigantul american va folosi acest timp pentru a lucra la funcții de protejare a intimității, menite fie să împiedice filmarea în orice condiții, fie să indice atunci când ochelarii filmează sau să nu activeze recunoașterea facială și antrenarea AI-ului cu datele rezultate.
În perioada următoare, Apple se pregătește să atace piețe noi. Înainte să-și lanseze primii ochelari inteligenți anul viitor, în toamnă, compania americană va intra și pe piața smartphone-urilor pliabile.
















