Avertisment: Titularul unui contract de internet este și el responsabil pentru ce încarcă membrii familiei pe site-urile de torente

Avertisment: Titularul unui contract de internet este și el responsabil pentru ce încarcă membrii familiei pe site-urile de torente
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 18 oct 2018

Titularul unei conexiuni la internet prin intermediul căreia a fost încălcat dreptul de autor prin partajarea de fișiere nu poate fi exonerat de răspundere indicând pur și simplu un membru de familie care avea posibilitatea de acces la această conexiune, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia instanței europene a pornit de la cazul unei edituri germane. Aceasta din urmă a solicitat unui tribunal din Germania să oblige un cetățean la plata unei despăgubiri financiare deoarece o carte audio pentru care deține drepturile de autor a fost pusă la dispoziție pe internet spre descărcare (peer-to-peer) pe un site prin intermediul conexiunii la internet care aparține cetățeanului respectiv.

VIDEO&FOTO Anvelopele de iarnă Continental, rezultate de Top în cele mai complete teste europene de specialitate CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Anvelopele de iarnă Continental, rezultate de Top în cele mai complete teste europene de specialitate

Acesta a contestat faptul că ar fi încălcat el însuși drepturile de autor, aratând că și părinții săi, care locuiesc în aceeași casă, aveau acces la conexiune, dar nu a furniza mai multe detalii privind încărcarea cărții pe internet.

În prezent, instanțele din Germania iau în calcul dreptul fundamental la protecția vieții de familie și consideră că o astfel de apărare este suficientă în dreptul german pentru a exclude răspunderea titularului conexiunii la internet, dar un tribunal din München a solicitat Curții de Justiție să interpreteze dispozițiile din dreptul Uniunii privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală.

Prin hotărârea pronunțată, Curtea arată că dreptul Uniunii se opune unei legislații naționale (precum cea din Germania), în temeiul căreia răspunderea titularului unei conexiuni la internet prin intermediul căreia s-au săvârșit încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere nu poate fi angajată în cazul în care acesta indică un membru de familie care avea posibilitatea de acces la această conexiune, fără a da mai multe precizări cu privire la momentul la care a fost utilizată respectiva conexiune de către acest membru de familie și la natura acestei utilizări.

Google vrea să ceară bani pentru aplicațiile și serviciile sale de la producătorii care vând smartphone-uri în Europa CITEȘTE ȘI Google vrea să ceară bani pentru aplicațiile și serviciile sale de la producătorii care vând smartphone-uri în Europa

Potrivit Curții, trebuie găsit un just echilibru între diferite drepturi fundamentale, și anume dreptul la o cale de atac efectivă și dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, și dreptul la respectarea vieții private și de familie, pe de altă parte.

Un astfel de echilibru lipsește atunci când se acordă o protecție cvasiabsolută membrilor de familie ai titularului unei conexiuni la internet, prin intermediul căreia au fost săvârșite încălcări ale dreptului de autor prin partajarea de fișiere.

În cele din urmă, CJUE a arătat că revine instanței germane sarcina de a verifica existența, dacă este cazul, în dreptul intern vizat, a unor alte mijloace, proceduri și căi de atac care ar permite autorităților judiciare competente să dispună furnizarea informațiilor necesare pentru a stabili încălcarea dreptului de autor, precum și pentru a identifica autorul acesteia din urmă.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
contract
internet
conexiune
titular
membru
familie
incarcare
site
torent
peer-to-peer
decizi
justitie
curte
ue
cjue