Sistemul comun de rating propus va contribui la asigurarea unor informații transparente cu privire la utilizarea efectivă a resurselor (energie, apă) de către centrele de date.
Schema de rating va acoperi centrele de date individuale cu o capacitate de peste 500 kW.
Acesta va acoperi, de asemenea, contribuția centrelor de date la rețea, cum ar fi reutilizarea căldurii reziduale, adăugarea de capacități de generare a energiei curate, precum și flexibilitatea.
“Un exemplu frapant: reutilizarea a aproximativ jumătate din căldura reziduală din centrele de date europene este echivalentă cu cererea totală de încălzire a 4 milioane de gospodării din Europa.
Centrele de date sustenabile, flexibile și bine concepute, care își pot adapta consumul de energie electrică la condițiile rețelelor, pot contribui la reducerea costului total al sistemului de energie electrică, pot îmbunătăți stabilitatea rețelei și pot integra mai multă energie din surse regenerabile”, arată Executivul UE.
Pentru a crea piețe-pilot pentru active și servicii digitale durabile în întreaga Europă și pentru a sprijini în continuare integrarea centrelor de date durabile în sistemul energetic, Comisia a lansat o cerere de contribuții și o consultare publică privind standardele minime de performanță pentru centrele de date care își desfășoară activitatea în Europa.
Etapele următoare
Regulamentul delegat de stabilire a sistemului comun de rating face în prezent obiectul unei perioade de control de două luni de către Parlamentul European și Consiliu, înainte de a intra în vigoare.
Colegiuitorii au dreptul de a formula obiecții la actul delegat adoptat de Comisie (de exemplu, pun sub semnul întrebării competența delegată sau procesul), însă nu pot propune modificări ale textului.
Se preconizează că primele etichete de durabilitate pentru centrele de date individuale vor fi afișate în 2027.
O primă revizuire a sistemului este prevăzută până la sfârșitul anului 2028, pentru a evalua eficacitatea acestuia și posibilele îmbunătățiri, dacă este necesar.
De asemenea, sunt în curs de desfășurare lucrări suplimentare pentru integrarea durabilă a centrelor de date în sistemul energetic.
Consultarea privind standardele minime de performanță energetică pentru centrele de date se încheie la 14 decembrie 2026. Comisia va continua să se consulte cu statele membre, cu industria și cu societatea civilă pentru a asigura un cadru de politică solid și favorabil incluziunii.
Contextul
Centrele de date reprezintă unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere din lume, consumând aproximativ 68 TWh din energia electrică a UE numai în 2024.
Consumul este preconizat să se dubleze până în 2030, până la 114 TWh, ajungând la peste 3% din cererea totală de energie electrică din UE, potrivit Agenției Internaționale a Energiei.
Strategia digitală a UE subliniază necesitatea unor centre de date foarte eficiente din punct de vedere energetic și sustenabile și solicită mai multă transparență cu privire la amprenta lor de mediu. Prin urmare, Comisia acționează pentru a îmbunătăți transparența, a promova instalații mai eficiente și a încuraja o mai bună utilizare a energiei și a altor resurse, pe baza Directivei privind eficiența energetică și a sistemului de raportare pentru 2024 pentru centrele de date.
Acest pachet pune în aplicare Foaia de parcurs strategică privind digitalizarea și AI în sectorul energetic și Planul de acțiune privind electrificarea, recent adoptat.
















