Climoc, Orange România: Ne așteptăm ca licitația pentru licențele 5G să aibă loc în a doua parte a anului 2019. Primele servicii comerciale, un an mai târziu

Climoc, Orange România: Ne așteptăm ca licitația pentru licențele 5G să aibă loc în a doua parte a anului 2019. Primele servicii comerciale, un an mai târziu
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 2 iul 2018

Licitația pentru licențele de telecomunicații de generația a cincea (5G), tehnologie care promite o viteză mobilă de până la 10 ori mai rapidă decât 4G, va avea loc în a doua parte a anului 2019, a declarat directorul general al Orange România, Liudmila Climoc, într-o conferință de presă desfășurată la Florești (județul Cluj).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

“Ne așteptăm ca licitația organizată de ANCOM să aibă loc în a doua parte a anului viitor, iar primele servicii comerciale să fie lansate un an mai târziu”, a spus Climoc.

Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a efectuat, alături de partenerii Samsung și Cisco, primul test european al unei rețele 5G multi-vendor de tip FWA (fixed wireless acces). Evenimentul a fost organizat la Florești, județul Cluj.

În noua arhitectură, terminalul fix 5G se conectează prin intermediul undelor radio la o stație de bază 5G. Utilizatorul are acces la internet prin Wi-Fi sau cablu, cu performanță similară conexiunii prin fibră, prin intermediul unui router conectat la terminalul fix 5G.

Stația de bază radio, componentă a rețelei de access virtualizate, se conectează prin intermediul rețelei de fibră optică la rețeaua Core virtualizată, instalată în centrul de date Orange.

Potrivit datelor prezentate de operator, pentru test au fost selectați un număr de 15 clienți, care au experimentat în premieră noua tehnologie cu ajutorul terminalelor 5G Samsung, amplasate alternativ atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor, ce au transmis semnalul 5G către routerele Wi-Fi CISCO.

Pentru a testa capacitatea rețelei în condiții reale de utilizare, clienții au fost încurajați să folosească simultan aplicații ce presupun un consum mare de resurse, precum conținut video 4K sau cloud gaming.

"La fiecare trei ani, traficul de date în rețeaua Orange România a crescut de 10 ori. Cu 5G vom reuși să susținem această creștere, care se va menține și în anii următori", a afirmat directorul de marketing al companiei, Yves Martin. 

.a 

Ministerul Comunicațiilor vrea ca 500 milioane de lei din excedentul ANCOM să fie alocat pentru finanțarea de proiecte de dezvoltare a comunicațiilor în România CITEȘTE ȘI Ministerul Comunicațiilor vrea ca 500 milioane de lei din excedentul ANCOM să fie alocat pentru finanțarea de proiecte de dezvoltare a comunicațiilor în România

La începutul lunii februarie, grupul francez Orange a anunțat că subsidiara din România va efectua un test în condiții reale al tehnologiei de comunicații de generația a cincea (5G), pentru a evalua eficiența acesteia și percepția clienților.

“Orange a ales fibra pentru a oferi bandă largă de mare viteză în casele clienților săi din Europa. În locuințele care nu beneficiază de fibră, utilizarea 5G este luată în considerare drept o opțiune în zonele suburbane ale anumitor țări. Această soluție va fi disponibilă și pentru companiile care vor putea accesa cu ușurință o soluție de rezervă în cazul în care vor exista probleme cu rețelele existente sau le vor putea utiliza pentru proiecte temporare. Pentru a evalua eficiența acestei tehnologii și percepția clienților, Orange va efectua un test în condiții reale în România, în a doua jumătate a anului 2018, împreună cu partenerii Samsung și Cisco”, se arată într-un comunicat al Orange România din 7 februarie.

RCS&RDS reduce suprataxele de roaming. Noile tarife CITEȘTE ȘI RCS&RDS reduce suprataxele de roaming. Noile tarife

Tehnologia 5G promite o viteză mobilă de până la 10 ori mai rapidă decât 4G. Această performanță va crea noi utilizări pe toate planurile, respective soluții de realitate augmentată, posibilitatea companiilor de a implementa o rețea wireless locală și capacitatea de a răspunde corespunzător la consumul tot mai mare de conținut multimedia, se mai arată în comunicatul din februarie.

În luna martie a acestui an, Ștefan Ionuț Slavnicu, fostul director tehnic al Orange România, a declarat că serviciile 5G vor fi disponibile comercial pe piața din România din anul 2020.

“Din perspectiva Orange România, tehnologia 5G presupune mai mulți pași de pregătire, printre care disponibilitatea terminalelor și a frecvențelor. Spre exemplu, în spectrul de 700 MHz există o anumită interferență, care va trebui eliminată. Noi estimăm că tehnologia 5G va fi disponibilă comercial în România în anul 2020”, a spus Slavnicu, la 7 martie, prezent la un eveniment Orange Romania dedicat tehnologiei 4G.

El va prelua funcția de director tehnic al Orange Belgia de la începutul lunii septembrie.

Orange Romania este liderul pieței de profil după numărul clienților și venituri.

În 2017, afacerile au atins un miliard de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange
5g
test
licente
licitatie
ancom
samsung
cluj
floresti