Prin el se accesează jocuri, prieteni, mesaje, profiluri online, salvări, magazin digital și uneori metode de plată ale familiei. Dacă nu este configurat corect, copilul poate ajunge la jocuri nepotrivite, poate comunica cu necunoscuți sau poate face cumpărături fără să înțeleagă valoarea banilor reali.
Pe Xbox, PlayStation și Nintendo Switch există funcții de familie și control parental, dar ele trebuie activate și verificate, nu este suficient să îi spui copilului să nu cumpere nimic sau să nu vorbească cu străini.
Recomandat este să creezi un cont de copil, nu să îl lași să folosească profilul adultului, deaoarece contul de copil permite limite de vârstă, restricții de comunicare, control al achizițiilor și raportare a activității. Dacă joacă pe contul părintelui, toate aceste limite devin greu de aplicat, iar copilul poate avea acces la card, jocuri mature și mesaje.
Setări de securitate și control parental pentru contul copilului
- Creează un grup de familie pe platforma folosită. Pe Xbox, contul copilului se administrează prin ecosistemul Microsoft, inclusiv prin aplicația Xbox Family Settings. Pe PlayStation, poți configura un manager de familie și conturi pentru copii. Pe Nintendo Switch, aplicația Nintendo Switch Parental Controls este foarte utilă pentru monitorizarea timpului și a jocurilor folosite.
- Setează limita de vârstă pentru jocuri, totuși verifică și jocurile individual, pentru că ratingul nu spune întotdeauna totul despre interacțiunile online sau cumpărăturile din joc. Pentru copiii mici, este mai bine să pornești cu restricții mai stricte și să le ajustezi treptat.
- Limitează comunicarea online, aceasta ar trebui permisă doar cu prieteni aprobați sau sau chiar dezactivată complet, în funcție de vârstă.
- Activează autentificarea în doi pași pe contul părintelui și, unde este posibil, pe conturile importante.
- Verifică periodic lista de prieteni și activitatea. Dacă apare un nume necunoscut sau un joc nepotrivit, discută calm și explică motivul regulilor.















