Departamentul de Justiție al SUA va cere extrădarea din Canada a directorului financiar al Huawei

Departamentul de Justiție al SUA va cere extrădarea din Canada a directorului financiar al Huawei
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2019

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat marți că va cere extrădarea din Canada a directorului financiar al companiei chineze Huawei Technologies, Meng Wanzhou, care a fost arestată în această țară în decembrie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Statele Unite au acuzat-o pe Meng Wanzhou de denaturarea legăturilor companiei cu o firmă care a încercat să vândă echipamente în Iran în pofida sancțiunilor americane, scrie News.ro.

Arestarea lui Meng Wanzhou a înrăutățit relațiile dintre Canada și China, care la rândul ei a reținut doi cetățeni canadieni și l-a condamnat pe un al treilea la moarte, pentru trafic de droguri.

CORESPONDENȚĂ din Bruxelles: Cea mai mare parte a alocărilor în bugetul multianual al UE pentru 2021-2027 merge către fonduri regionale și de coeziune. Șansă majoră pentru România - cum poate beneficia CITEȘTE ȘI CORESPONDENȚĂ din Bruxelles: Cea mai mare parte a alocărilor în bugetul multianual al UE pentru 2021-2027 merge către fonduri regionale și de coeziune. Șansă majoră pentru România - cum poate beneficia

Anunțul Statelor Unite a avut loc la o zi după o informație potrivit căreia ambasadorul Canadei în Statele Unite a spus că guvernul canadian a fost informat că Washingtonul intenționează să continue procedurile.

”Vom continua să urmărim extrădarea inculpatei Meng Wanzhou și vom respecta toate termenele din acordul de extrădare dintre Statele Unite și Canada”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Justiție, Marc Raimondi.

Președintele Huawei, Liang Hua, a declarat marți, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că Huawei urmărește îndeaproape problema și vrea o soluționare rapidă a cazului, dar că nu este în contact direct cu autoritățile.

Statele Unite trebuie să facă o cerere oficială de extrădare până pe 30 ianuarie. După primirea cererii oficiale, un tribunal canadian are la dispoziție 30 de zile pentru a stabili dacă există dovezi suficiente pentru a susține extrădarea, iar Ministerul de Justiție din Canada trebuie să ia o decizie oficială.

Canada nu a solicitat Statelor Unite să renunțe la încercarea de a o extrăda pe Wanzhou, a spus ministrul canadian de Externe, Chrystia Freeland, într-un interviu acordat la  Bloomberg TV.

Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume, este acuzată de Statele Unite că dispozitivele sale sunt un pericol pentru securitatea națională. Huawei afirmă că aceste îngrijorări sunt nefondate.

Într-un articol publicat luni, un fost șef al serviciului canadian de securitate a spus că țara sa ar trebui să nu permită Huawei să furnizeze echipamente pentru rețelele sale 5G. Ambasadorul Chinei a avertizat că vor avea loc repercusiuni dacă Ottawa va bloca Huawei.

”Am vorbit despre asta cu Germania, pentru că avem o relație bună cu Germania și cu partenerii noștri europeni în general, iar În Germania au loc astfel de discuții”, a declarat marți Freeland, referindu-se la posibila restricționare a accesului Huawei la rețelele 5G.

Guvernul german discută dacă să urmeze exemplul Statelor Unite și al unor state aliante, precum Australia, de a restricționa accesul Huawei la viitoarele rețele mobile, a relatat săptămâna trecută publicația Handelsblatt.

Huawei va permite oficialilor sstrăini să îi viziteze laboratoarele, a declarat marți Liang.

viewscnt
Afla mai multe despre
huawei
meng whenzhou