FBI ar putea decripta iPhone-ul unui terorist fără ajutorul Apple

FBI ar putea decripta iPhone-ul unui terorist fără ajutorul Apple
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mar 2016

Guvernul american a anunțat că ar putea debloca un iPhone care a aparținut unuia dintre teroriștii din atacul de la San Bernardino fără ajutorul Apple, iar o audiere programată marți la un tribunal federal a fost amânată, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autoritățile americane au informat tribunalul că este posibil să fi găsit o cale de deblocare a telefonului de serviciu al lui Syed Rizwan Farook care, împreună cu soția sa, a ucis 14 oameni în San Bernardino, California, în luna decembrie a anului trecut, scrie News.ro

Guvernul anunțase anterior că explorează metode alternative, dar că nu va putea debloca telefonul fără ajutorul Apple.

Cazul nu este închis, FBI trebuie să testeze planul, iar apoi să informeze tribunalul, pe 5 aprilie.

Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă CITEȘTE ȘI Lansarea eMAG în Polonia sub denumirea emag.pl va fi în toamnă

Departamentul de Justiție a cerut tribunalului să ordone Apple să scrie o nouă versiune a sistemului său de operare, care să nu includă mai multe elemente de securitate care au paralizat activitatea investigatorilor.

Acele elemente includ opțiunea ca un telefon să șteargă toate datele și să se reseteze, după 10 încercări nereușite de introducere a parolei.

Guvernul a mai cerut ca softul să permită introducerile repetate de parole.

Apple a refuzat în mod public să facă acest lucru, iar apoi a lansat o acțiune în justiție, afirmând că FBI vre să obțină ”o putere periculoasă”.

“FBI a continuat cercetările proprii și, ca rezultat al publicității și atenției atrase de acest caz, alte părți, din afara guvernului, au continuat să contacteze autoritățile oferind soluții de cercetare. Duminică, o terță parte a demonstrat FBI o posibilă metodă pentru deblocarea telefonului lui Farook”, potrivit unui document depus luni în justiție de guvern.

În acest condiții, judecătorul a amânat audierea și va aștepta noi informații din partea guvernului, pe 5 aprilie.

Avocații Apple au declarat reporterilor că nu știu cum intenționează FBI să acceseze telefonul. Ei au mai spus că este prematur să considere cazul o victorie, pentru că FBI trebuie să testeze tehnica respectivă.

Experți în criptografie și chiar și Edward Snowden au spus că este probabil ca alte părți, din afara Apple, să ajute la deblocarea telefonului.

viewscnt
Afla mai multe despre
iphone
apple
fbi