Google lansează o nouă secțiune a motorului său de căutare, ce facilitează accesul la conținutul personal

Google lansează o nouă secțiune a motorului său de căutare, ce facilitează accesul la conținutul personal
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 29 mai 2017

Utilizatorii Google pot folosi cel mai popular motor de căutare online pentru a găsi inclusiv conținutul personal din propriile conturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși nu este la prima încercare de a oferi utilizatorilor o funcție personală de căutare, Google a evitat până acum să atace direct această nișă din pricina sensibilității multora în ceea ce privește intimitatea datelor personale.

Considerând probabil că s-a depășit acel moment și că utilizatorii sunt conștienți de nivelul de acces și de înțelegere al datelor personale pe care Google îl are, compania americană lansează o funcție care permite utilizatorilor să caute conținutul personal stocat în contul Google.

Utilizatorii vor putea folosi chiar motorul de căutare Google pentru a căuta în propriul cont. Alături de secțiunile tradiționale, precum Știri, Imagini, Hărți și altele, Google are acum o secțiune numită Personal.

Apple construiește un chip dedicat special inteligenței artificiale CITEȘTE ȘI Apple construiește un chip dedicat special inteligenței artificiale

Căutând pe Google și accesând această nouă secțiune, utilizatorii vor putea localiza rapid conținutul personal stocat pe serverele companiei. Deocamdată, doar Gmail și Google Photos par să fie integrate în noua secțiune, însă nu este exclus să urmeze și alte servicii precum Drive sau YouTube.

Secțiunea Personal nu este afișată în mod implicit alături de celelalte, ci poate fi accesată folosind link-ul More (sau “Mai multe” pentru cei care folosesc interfața în limba română) de pe bara de butoane de sub căsuța de căutare.

Noua secțiune este acum în curs de implementare, ceea ce înseamnă că mai poate dura aproximativ două săptămâni până să fie disponibilă tuturor utilizatorilor. Aceasta poate fi accesată atât pe versiunea mobilă, cât și pe desktop a motorului de căutare.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
photos
gmail