Infractorii cibernetici au folosit peste 50.000 de manuale și eseuri școlare pentru a ascunde malware

Infractorii cibernetici au folosit peste 50.000 de manuale și eseuri școlare pentru a ascunde malware
scris 4 sep 2019

Producătorul rus de soluții de securitate cibernetică Kaspersky Lab a anunțat, miercuri, că experții companiei au descoperit 53.531 de fișiere infectate sau potențial nedorite, deghizate în eseuri și manuale pentru școli și universități.

Totodată, din august 2018 până în iulie 2019, acestea au fost utilizate în 356.662 atacuri asupra a 104.819 utilizatori - o scădere cu 21%, comparativ cu cifrele din anul precedent, scrie News.ro.

”Chiar dacă există voci care consideră costurile cărților pentru studenți prea mari, acestea sunt o parte inevitabilă a oricărui program educațional. Drept urmare, multe manuale pot fi găsite online, iar unii studenți aleg să evite costurile mari, descărcându-le de pe site-uri pirat sau de pe forumuri, împreună cu diferite eseuri. Ca de obicei, atacatorii profită de această tendință pentru a distribui malware”, se arată în comunicat.

Cercetător român, câștigător al unui grant UE de 1,5 mil. euro pentru o tehnologie de analiză a datelor ADN utilă în diagnosticul medical CITEȘTE ȘI Cercetător român, câștigător al unui grant UE de 1,5 mil. euro pentru o tehnologie de analiză a datelor ADN utilă în diagnosticul medical

Per total, au existat 17.755 de amenințări pretinzând a fi cărți pentru studenți, cel mai adesea fiind false manuale de engleză (2.080), matematică (1.213) și literatură (870). Marea majoritate a amenințărilor ascunse sub aceste forme au fost downloaders de diferite fișiere: de la adware enervant, dar nu periculos sau software nesolicitat, până la malware extrem de periculos, care fură bani.

”Restul de 35.776 de amenințări au fost deghizate în eseuri și lucrări pe diverse teme. Când cercetătorii le examinau, au observat ceva neobișnuit: în 35,5% dintre cazuri, cel mai popular malware a fost unul de tip vierme, cu o vechime de opt ani - un tip de amenințare care nu se mai vede des în zilele noastre. Acesta a fost distribuit activ prin USB-stick-uri”, se arată în comunicat.

La o examinare mai atentă, experții au ajuns la concluzia că ”viermele” rămâne pe computerele serviciilor de imprimare pentru studenți, care sunt adesea folosite ani de zile fără actualizări periodice de securitate și rulează versiuni vechi de programe, ajungând acolo prin ceea ce pare a fi un eseu care trebuie tipărit.

”Studenții care încearcă să evite plata pentru manuale și alte materiale educaționale creează o oportunitate de nerefuzat pentru infractorii cibernetici. Acest lucru se transformă într-o problemă serioasă pentru organismele educaționale, întrucât odată ce este infectat un computer din rețeaua școlară, se poate răspândi cu ușurință la celelalte dispozitive. Nu toate școlile sunt pregătite să aibă o reacție eficientă la incidente, deoarece organizațiile educaționale sunt considerate o țintă tipică pentru fraudatori, iar atacatorii folosesc orice oportunitate ivită. În acest context. măsurile de precauție sunt vitale pentru astfel de organizații ", a declarat Maria Fedorova, security researcher la Kaspersky.

Pentru a nu cădea victime malware-ului, studenții sunt sfătuiți, printre altele, să nu deschidă fișierele anexate la e-mail care par suspecte sau care provin de la persoane necunoscute și să caute cărțile de care au nevoie doar offline sau în biblioteci online de încredere.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
malware
kaspersky lab