Jocurile de Android pentru PC ajung în România

Jocurile de Android pentru PC ajung în România
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 25 mai 2023

Serviciul Play Games for PC este acum disponibil și în România, după ce Google a extins disponibilitatea acestuia la nivelul continentului european.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Disponibil până acum în doar 13 țări, serviciul Play Games for PC poate fi de acum folosit în toate țările europene, inclusiv România. Acesta rămâne, însă, la stadiu beta.

Alături de țările europene, Play Games for PC este lansat și în Noua Zeelandă, astfel că numărul total al țărilor în care funcționează acest serviciu este acum 56.

Microsoft prezintă un set de funcții AI pentru Windows 11 CITEȘTE ȘI Microsoft prezintă un set de funcții AI pentru Windows 11

Cu aceeași ocazie, Google a realizat și o expansiune a conținutului disponibil. Astfel, mai bine de 100 de jocuri de Android pot fi acum jucate pe PC prin intermediul serviciului Play Games for PC.

Pentru o experiență decentă, Google recomandă un procesor cu 4 nuclee, 8GB RAM, o placă video Intel UHD Graphics 630 (sau un model compatibil) și 100GB spațiu liber pe un SSD.

Însă, tot compania americană spune că experiența de gaming ar fi și mai bună cu o placă video dedicată și un procesor cu 8 nuclee.

Soluția Play Games for PC, care funcționează inclusiv pe Windows 10, poate fi descărcată de aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
jocuri
android
pc