Marissa Mayer și-a cerut scuze pentru cele două breșe majore de securitate a datelor utilizatorilor Yahoo și a dat vina pe agenți ruși

Marissa Mayer și-a cerut scuze pentru cele două breșe majore de securitate a datelor utilizatorilor Yahoo și a dat vina pe agenți ruși
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 nov 2017

Fostul director general al Yahoo, Marissa Mayer, și-a cerut scuze, miercuri, pentru cele două breșe majore de securitate a datelor utilizatorilor companiei produse în 2013 și 2014, ea dând vina pe agenți ruși pentru cel puțin unul dintre cazuri, în timpul unei audieri din Senatul SUA referitoare la numărul tot mai mare al atacurilor cibernetice împotriva unor companii americane importante, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Ca CEO, aceste furturi au avut loc în timpul mandatului meu, doresc să exprim scuze sincere fiecăruia dintre utilizatorii noștri”, a spus Mayer în comisia pentru comerț din Senat.

La audiere au mai participat fostul director și directorul interimar al companiei Equifax și un director al grupului Verizon Communications, scrie News.ro.

”Din nefericire, în timp ce toate măsurile noastre au ajutat Yahoo să se apere cu succes de un baraj de atacuri din partea hackerilor privați și sponsorizați de state, agenți ruși au pătruns în sistemele noastre și au furat datele utilizatorilor”, a declarat Mayer.

Noua limită de 280 de caractere devine oficială pe Twitter CITEȘTE ȘI Noua limită de 280 de caractere devine oficială pe Twitter

Verizon, cel mai mare operator de servicii wireless din Statele Unite, a cumpărat în luna iunie majoritatea activelor Yahoo, în aceeași lună în care Mayer a demisionat.

Verizon a dezvăluit luna trecută că toate cele 3 milioane de conturi ale utilizatorilor au fost compromise în 2013, comparativ cu o estimare de peste 1 milion făcută în decembrie 2016.

În luna martie, procurorii federali au acuzat doi agenți de spionaj ruși și doi hackeri că în 2014 au furat 500 de milioane de conturi Yahoo. A fost pentru prima oară când guvernul american a inculpat spioni ruși pentru infracțiuni cibernetice.

Acuzațiile au fost făcute pe fondul controverselor legate de posibila implicare a Kremlinului în piratarea informatică a alegerilor prezidențiale americane din 2016 și de posibilele legături între politicieni ruși și asociați ai președintelui Donald Trump. Rusia a negat că ar fi încercat să influențeze în vreun fel alegerile din Statele Unite.

Yahoo a solicitat utilizatorilor să își schimbe parolele și a luat măsuri pentru ca datele să fie mai sigure, a spus Mayer.

”Știm acum că ofițeri de securitate ruși și hackeri susținuți de statul rus au fost responsabili pentru atacurile complexe, sofisticate lansate împotriva sistemelor Yahoo”, a declarat Mayer.

Ea a mai spus că este nevoie de urmărirea agresivă a hackerilor pentru a le descuraja eforturile și că și cele mai bine protejate companii ”pot cădea victime ale acestor infracțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
marissa mayer
yahoo