Netcity Telecom atrage 10 milioane euro de la BCR și BRD pentru extinderea rețelei subterane de fibră optică în București

Netcity Telecom atrage 10 milioane euro de la BCR și BRD pentru extinderea rețelei subterane de fibră optică în București
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 apr 2018

Netcity Telecom a semnat majorarea facilității de credit, în valoare de 36 millioane euro, cu o nouă facilitate, de 10 milioane euro, cu un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română și BRD.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noua finanțare va fi utilizată de companie pentru suplimentarea celor peste 20 milioane de euro deja alocate din fonduri proprii pentru continuarea lucrărilor de extindere a infrastructurii subterane de fibră optică în următorii 3 ani. Astfel, Netcity Telecom estimează că, până în 2020, investiția privată va depăși 70 milioane de euro.

Lungimea rețelei urmează astfel să fie dublată, la peste 1.800 kilometri, continuând ulterior să crească în fiecare an, în funcție de necesitățile Capitalei. Datorită extinderii rețelei, veniturile Primăriei Municipiului București rezultate din redevența plătită de operatorul Netcity Telecom se vor dubla, până la peste 2 milioane de euro pe an.

Tranzacție-gigant pe piața pariurilor online: Stars Group cumpără Sky Betting & Gaming într-un acord evaluat la 4,7 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Tranzacție-gigant pe piața pariurilor online: Stars Group cumpără Sky Betting & Gaming într-un acord evaluat la 4,7 miliarde dolari

Netcity Telecom este operatorul rețelei Netcity, fiind responsabil cu finanțarea integrală, realizarea și operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2008 cu Primăria Municipiului București pentru o perioadă de 49 de ani, cu o redevență anuală de 12% din venituri.

”Acest parteneriat reprezintă un pas important în asigurarea liniei complete de finanțare necesare pentru planurile de extindere a rețelei Netcity în următorii trei ani și reconfirmă angajamentul nostru de a asigura pe termen lung o infrastructură telecom adecvată nevoilor și așteptărilor pe care le au locuitorii Capitalei”, a declarat Adrian Răcășan, director executiv al Netcity Telecom, după semnarea acordului de finanțare.

Extinderea rețelei va crește numărul de străzi ale căror rețele de cabluri aeriene de telecomunicații vor fi migrate în subteran.

Această acțiune va contribui la creșterea calității serviciilor de telecomunicații, asigurarea suportului de infrastructură pentru serviciile de tip smart-city, reducerea riscurilor de accidente cauzate de amplasarea ilegală și haotică a cablurilor și îmbunătățirea generală a aspectului urban.

Netcity Telecom a fost preluată integral în februarie 2017 de către operatorul de telecomunicații Direct One SA, ambele companii făcând parte din holding-ul Electrogrup Infrastructure S.A., care a fost înființat în decembrie 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
netcity telecom
fibra optica