Netcity Telecom: Vom stabili, alături de Consiliul Concurenței și respectând în totalitate cadrul legal, pașii următori

Netcity Telecom: Vom stabili, alături de Consiliul Concurenței și respectând în totalitate cadrul legal, pașii următori
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 feb 2020

Netcity Telecom, concesionarul rețelei Netcity, a anunțat, duminică, după anunțul privind amenda de aproape 2,2 milioane lei primită de la Consiliul Concurenței, că va stabili pașii următori ”alături de Consiliul Concurenței și respectând în totalitate cadrul legal” și a subliniat ”nevoia conlucrării cu toate autoritățile competente", potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consiliul Concurenței a anunțat, duminică, că a sancționat Netcity Telecom cu o amendă de 2,184 milioane lei (460.000 euro) pentru abuz de poziție dominantă.

Ulterior, compania a venit cu o reacție.

"Netcity Telecom acționează în cadrul legal și este un partener responsabil în relația cu toate autoritățile. Am luat notă de informațiile emise de Consiliului Concurenței și vom stabili, alături de Consiliul Concurenței și respectând în totalitate cadrul legal, pașii următori. Vom furniza informații suplimentare, în viitorul apropiat. Subliniem nevoia conlucrării cu toate autoritățile competente pentru a îmbunătăți condițiile de piață, condițiile concurențiale, dar și calitatea serviciilor de care beneficiază locuitorii Capitalei", a anunțat compania.

Consiliul Concurenței amendează Netcity pentru abuz de poziție dominantă. Și Primăria București a încălcat legea, favorizând abuzul. Compania recunoaște, pentru o amendă mai mică CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței amendează Netcity pentru abuz de poziție dominantă. Și Primăria București a încălcat legea, favorizând abuzul. Compania recunoaște, pentru o amendă mai mică

Netcity Telecom este concesionarul rețelei Netcity, având ca responsabilități proiectarea, realizarea, deservirea tehnică și comercială a infrastructurii subterane Netcity a Municipiului București, cu scopul principal de găzduire a rețelelor de comunicații electronice instalate anterior, preponderent, pe stâlpii din capitală.

”În cadrul aceleiași investigații, Consiliul Concurenței a constatat că, în perioada 26.11.2013 – 26.10.2016, administrația Municipiului București, prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, nu a făcut demersurile necesare în procesul de reglementare a condițiilor de acces la infrastructura Netcity. În acest fel (neacționând), Primăria București a încălcat reglementările în domeniul concurenței (art. 8 din Legea Concurenței), favorizând continuarea abuzului de poziție dominantă a Netcity Telecom până în anul 2016, când au intrat în vigoare prevederile referitoare la regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și cele privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice (Legea nr. 159/2016)”, se arată în comunicatul trimis de Consiliu.

viewscnt
Afla mai multe despre
netcity
amenda
concurenta