Photos este serviciul Google care crește cel mai rapid din întreaga istorie a companiei, iar Google tocmai a anunțat o serie de noi facilități

Photos este serviciul Google care crește cel mai rapid din întreaga istorie a companiei, iar Google tocmai a anunțat o serie de noi facilități
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 18 mai 2017

Google Photos a ajuns la 500 de milioane de utilizatori lunari activi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Poate cel mai surprinzător anunț făcut de Google în cadrul conferinței Google I/O este cel privitor la serviciul Photos, cel care permite utilizatorilor, prin intermediul site-ului și al aplicațiilor mobile, să-și salveze online fotografiile fără limită de spațiu.

Conform reprezentanților companiei, Photos, care tocmai a sărit de 500 de milioane de utilizatori după doar doi ani de existență, este serviciul Google care crește cel mai rapid din toată istoria companiei.

Google Photos crește în prezent mai rapid decât au crescut vreodată alte servicii celebre ale companiei, precum Chrome, Gmail sau YouTube.

Următoarea versiune de Android va aduce îmbunătățiri în toate domeniile esențiale: autonomie, viteză și securitate CITEȘTE ȘI Următoarea versiune de Android va aduce îmbunătățiri în toate domeniile esențiale: autonomie, viteză și securitate

Utilizatorii Google Photos salvează zilnic 1,2 miliarde de fotografii și, conform oficialilor, nu va trece mult până când se vor salva 60 de fotografii în fiecare secundă.

Cu ocazia conferinței Google I/O, Photos primește și o serie de funcții noi. Acestea vizează aproape în totalitate partea de sharing, acolo unde serviciul lasă încă de dorit.

Google Photos va oferi trei noi posibilități de partajare a fotografiilor. În primul rând, serviciul va recomanda trimiterea fotografiilor către persoanele care sunt recunoscute automat, prin intermediul tehnicii de recunoaștere facială.

IBM a obținut în justiție accesul la un dosar de achiziție al APIA atribuit Siveco în 2008. Americanii au apelat la Legea liberului acces la informații CITEȘTE ȘI IBM a obținut în justiție accesul la un dosar de achiziție al APIA atribuit Siveco în 2008. Americanii au apelat la Legea liberului acces la informații

În al doilea rând, Google lansează așa-numitele Shared Libraries – librării de fotografii la care pot contribui mai mulți utilizatori, precum o familie care salvează fotografiile din vacanță.

În fine, vor exista librării personalizate care pot fi partajate în funcție de locație, subiecți sau dată. De exemplu, utilizatorul va putea să dea share tuturor imaginilor cu munți, sau tuturor imaginilor cu flori realizate în luna mai și așa mai departe.

Google anunță și disponibilitatea unui serviciu de printare, pentru cei interesați de salvarea în format analog a fotografiilor. În acest sens, se pot crea albume foto care costă 10 dolari. 

viewscnt
Afla mai multe despre
google
photos