"Începând de anul acesta, România are un proiect european pe hartă: prima fabrică de inteligență artificială RO AI Factory. El va fi găzduit la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Informatică, ICI București. Suntem hosting entity al acestui proiect. Împreună cu un consorțiu vom dezvolta partea de service, din care face parte Politehnica București, Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Institutul de Inteligență Artificială din Cluj, Institutul de Bioresurse. Acest proiect nu vine din neant. ICI este de cel puțin 4 ani de zile implicat în proiectele europene pe Hypercomputing. Suntem centrul național de competențe pentru Hypercomputing. Am intrat după aceea în proiectul gestionat de cei de la Barcelona Supercomputing Center, o fabrică de inteligență artificială care vine pe structura supercomputerului de la Barcelona. Suntem prinși în aceste proiecte, dar a venit momentul, în al treilea val al dezvoltării rețelei de inteligență artificială europeană: România a pus un steag pe hartă. Suntem aici, suntem prezenți și sperăm că anul viitor, undeva în luna martie, aprilie, mai, depinde cum o să evolueze acest proiect, să fie total funcțional. Vom deschide porțile pentru a fi parte în acest ecosistem", a afirmat Adrian-Victor Vevera, la deschiderea oficială a evenimentului Bucharest Leaders Summit: United for a Better World.
Potrivit acestuia, ICI București a început construirea ecosistemului RO AI Factory și a lansat invitații către sectorul privat, public, de cercetare și academic pentru parteneriat, scrie Agerpres.
"Deja am început să creăm ecosistemul și avem invitații lansate către toată zona privată, zona publică, zona de cercetare, zona academică, să ne fie parteneri în acest drum pe care îl avem în această provocare, pentru că, până la urmă, inteligența artificială, așa cum s-a spus, este o provocare. Este o provocare în relația cu oamenii, nu numai oamenii sunt o provocare, și tehnologia este o provocare. Trebuie să luăm în calcul că inteligența artificială este un instrument, este o tehnologie, trebuie să o folosim ca să ne sporim capacitatea și randamentul, nu să o lăsăm să înlocuiască partea de decizie", a adăugat directorul general al ICI București.
Pe de altă parte, șeful instituției consideră că tehnologia nouă, inteligența artificială reprezintă "parte în orice conflict, în orice război cald sau în orice război rece".
"Este parte în ceea ce înseamnă zona de securitate cibernetică, este parte în zona de manipulare a datelor, pentru că deepfake-ul îl vedem. Inteligența artificială poate să genereze foarte multe lucruri care, bineînțeles, pot să fie reale sau nu. În ceea ce privește partea de inteligență artificială, trebuie să luăm în calcul zona de seturi de date pentru că seturile de date devin o armă în orice conflict viitor. Datele vor fi în viitor acea mină de aur. Sunt deja", a adăugat directorul general al ICI București.
Potrivit acestuia, ca să protejăm în continuare România va trebui să fim mult mai atenți și bine pregătiți în ceea ce privește tehnologia.
"Nu mai este niciun secret că există aplicații care sunt folosite pentru ceea ce înseamnă partea de securitate. E vorba de Palantir (Palantir Technologies - companie americană specializată în software de analiză a datelor n.r.), care a început dinainte de 2020. Orice conflict al viitorului va însemna și această îmbinare între om și tehnologie. Rămâne de discutat cum va fi folosită etic tehnologia. Ca să protejăm România, trebuie să înțelegem tehnologia. Suntem înconjurați de tehnologie - și până la urmă contează ca finalul să fie ceea ce ne dorim, acea Românie mare, prosperă, frumoasă, în care să ne dorim să trăim și pe care să o pregătim pentru copiii și nepoții noștri, să fie construită de noi cu ajutorul tehnologiei. Nu vom mai putea să facem nimic fără tehnologie, însă este esențial să nu se piardă acea conexiune între oameni, să nu se piardă acea relaționare, să se creeze punțile pentru că, până la urmă, fără acea strângere de mână, nu rămân decât date, nu rămân decât lucruri plate, lucruri lipsite nu de viață, ci lipsite de emoție și de empatie", a adăugat Adrian-Victor Vevera.
România va avea fabrici AI, investiție de peste 70 milioane euro
România face progrese semnificative în dezvoltarea infrastructurii dedicate inteligenței artificiale chiar din acest an.
Acum este anunțat că va avea cel puțin două fabrici AI ce vor deveni operaționale în viitorul apropiat.
Mai multe centre HPC existente au fost extinse prin integrarea unor capacități dedicate AI, bazate pe arhitecturi optimizate pentru acest tip de computing.
Cele două fabrici AI sunt localizate în centrul și sudul țării și implică colaborări extinse între mediul public și cel privat, cu investiții totale de peste 70 de milioane de euro.
Supercomputerul RO AI Factory va fi un sistem de clasă EuroHPC, optimizat pentru sarcini de inteligență artificială, modelare avansată și antrenarea modelelor de tip foundation și large language models (LLM).
RO AI Factory va dispune de o putere de calcul de vârf fără precedent în România, sistemul complet putând atinge o performanță teoretică de peste 5 exaFLOPS în operațiuni AI. Această capacitate plasează infrastructura printre cele mai avansate sisteme de inteligență artificială din Europa Centrală și de Est, fiind capabilă să susțină antrenarea și implementarea modelelor AI de ultimă generație, inclusiv modele generative și multimodale la scară largă.
„România intră, în sfârșit, pe harta marilor dezvoltări de centre de date pentru AI. Și nu este vorba doar la investițiile anunțate cu fonduri europene de către sectorul public, ci mai ales despre marii dezvoltatori de centre de date din SUA, Marea Britanie, Europa de Vest și de Nord, care analizează foarte concret construcția unor facilități de 50–200 MW fiecare.
Există locații în centrul și vestul țării, dar și în apropiere de București sau în Dobrogea, care corespund celor mai multe criterii esențiale legate de amplasare, alimentare electrică, conectivitate și reziliență. Suntem, astfel, optimiști că vor fi anunțate în curând noi dezvoltări de centre de date, de puteri și dimensiuni fără precedent pentru România.
Evident, speed-to-market va fi un element esențial: în ce măsură puterea este deja disponibilă, autorizațiile pot fi obținute rapid, iar construcția se poate desfășura accelerat – toate acestea vor influența deciziile finale, alături de costurile pe termen lung ale energiei electrice. În acest sens, sunt în discuție contracte de tip PPA (Power Purchase Agreement) pe 10–20 de ani”, a declarat Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy.
















