Rovio Entertainment, creatoarea jocului video Angry Birds, discută o ofertă de preluare din partea companiei japoneze Sega Sammy Holdings

Rovio Entertainment, creatoarea jocului video Angry Birds, discută o ofertă de preluare din partea companiei japoneze Sega Sammy Holdings
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2023

Rovio Entertainment, compania din spatele jocului pentru dispozitive mobile Angry Birds, a confirmat că este în discuții cu Sega Sammy Holdings din Japonia cu privire la o posibilă ofertă de preluare din partea acesteia, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Rovio a anunțat începerea unei evaluări strategice și a discuțiilor preliminare fără caracter obligatoriu cu privire la o potențială ofertă de preluare pentru acțiunile sale în februarie, se arată într-un comunicat al grupului.

Amazon „investește masiv” în tehnologia din spatele ChatGPT CITEȘTE ȘI Amazon „investește masiv” în tehnologia din spatele ChatGPT

”Ca parte a analizei sale strategice, Rovio Entertainment Corporation confirmă că este în discuții cu Sega Sammy Holdings Inc. Rovio și Sega vor publica informații suplimentare la momentul potrivit”, se arată în comunicat.

Declarația vine după ce Wall Street Journal a relatat că Sega se apropie de o înțelegere pentru achiziționarea Rovio pentru aproximativ 1 miliard de dolari, scrie News.ro

Rovio a refuzat să comenteze evaluarea.

Compania a adăugat în comunicat că ”nu există nicio certitudine cu privire la momentul în care ar avea loc posibila ofertă de preluare sau dacă va avea loc deloc”.

Sega nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters.

Rovio a primit în ianuarie o ofertă de preluare de 683 de milioane de euro, de la firma israeliană Playtika Holding, dar discuțiile au fost anulate luna trecută.

viewscnt
Afla mai multe despre
rovio entertainment
sega sammy holdings