Șefii Facebook și Twitter, criticați de senatorii republicani pentru cenzurarea președintelui Trump în alegeri

Șefii Facebook și Twitter, criticați de senatorii republicani pentru cenzurarea președintelui Trump în alegeri
scris 18 nov 2020

Directorii generali ai Facebook și Twitter au fost criticați, marți, de senatori republicani, pentru cenzurarea președintelui Donald Trump și a aliaților acestuia în timul alegerilor din Statele Unite, în timp ce democrații au deplâns răspândirea dezinformărilor legate de vot pe rețelele de socializare, transmite Reuters.

Cei doi CEO, Mark Zuckerberg și Jack Dorsey, și-au apărat practicile de moderare a conținutului în timpul unei audieri în Congres, convocată după ce platformele au decis să blocheze articole ale publicației New York Post referitoare la fiul candidatului prezidențial Joe Biden, scrie News.ro.

Huawei vinde brandul de smartphone-uri Honor CITEȘTE ȘI Huawei vinde brandul de smartphone-uri Honor

În remarcile sale de deschidere, președintele Comisiei Judiciare Lindsey Graham a întrebat: ”Ceea ce vreau să încerc să aflu este dacă nu sunteți un ziar la Twitter sau Facebook, atunci de ce aveți control editorial asupra York Post?"

El a spus că nu crede că articolele despre Hunter Biden, respinse de campania Biden, trebuiau să fie semnalate sau excluse din distribuție.

Democrații s-au concentrat pe răspândirea dezinformării de către republicanul Trump și susținătorii acestuia și au cerut companiilor să limiteze răspândirea conținutului fals și înșelător înainte de alegerile din Georgia, unde doi senatori în funcție republicani, David Perdue și Kelly Loeffler, se confruntă cu oponenți democrați.

Ambele companii s-au angajat să facă mai mult în acest sens. Cu toate acestea, probleme mai mari legate de deciziile lor de moderare a conținutului, în special în ceea ce privește discursul violent, au devenit evidente atunci când senatorul Richard Blumenthal, un democrat, l-a întrebat pe Zuckerberg dacă se va angaja să elimine contul fostului consilier al lui Trump la Casa Albă Steve Bannon, după ce acesta a sugerat decapitarea a doi înalți oficiali americani.

Zuckerberg a refuzat. ”Nu domnele senator. Nu asta sugerează politicile noastre că ar trebui să facem în acest caz ", a spus el.

Reuters a relatat săptămâna trecută că Zuckerberg a afirmat într-o întâlnire cu întregul personal al Facebook că Bannon nu a încălcat suficient politicile Facebook pentru a justifica suspendarea sa.

Supărați de decizia companiilor cu privire la ce să lase pe platformă și ce să elimine, mulți parlamentari republicani și Trump au amenințat că vor elimina protecțiile companiilor de internet în temeiul unei legi federale numită Secțiunea 230 din Legea privind decența în comunicații. Legea protejează companiile de a fi trimise în judecată în privința conținutului postat de utilizatori pe platformele lor.

Graham a mai spus că speră că secțiunea 230 va fi schimbată.

Când ai companii care au puterea guvernului, au mult mai multă putere decât mass-media tradiționale, ceva trebuie să sefacă”, a spus el.

Președintele ales Biden a afirmat că este în favoarea abrogării secțiunii 230. Democrații din Congres preferă totuși o abordare mai deliberată față de reformarea legii.

Zuckerberg și Dorsey au spus că vor fi deschiși unor reforme ale legii.

La o audiere din octombrie, Dorsey a declarat că erodarea secțiunii 230 ar putea afecta semnificativ modul în care oamenii comunică online.

Zuckerberg a spus că susține schimbarea legii, dar a adăugat că dacă legea va fi abrogată, platformele tehnologice ar putea să cenzureze mai mult pentru a evita riscurile legale.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
twitter
trump