Discuțiile pe draftul strategiei de privatizare a Romtelecom ar putea începe luna viitoare

Discuțiile pe draftul strategiei de privatizare a Romtelecom ar putea începe luna viitoare
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 27 oct 2015

Discuțiile pe draftul strategiei pe care statul o va adopta privind modalitățile de vânzare a pachetului de acțiuni deținut la Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) ar putea începe luna viitoare, a anunțat, marți, Silviu Hurduzeu, secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Rapoartele financiare și juridice ale consultanților sunt aproape finalizate și sperăm să le primim cât mai curând pentru a începe, luna viitoare, discuțiile pe draftul strategiei pe care statul o va adopta privind modalitățile de vânzare a pachetului de acțiuni deținut la Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom)”, a afirmat Hurduzeu, prezent la un eveniment de specialitate

Statul, prin MSI, deține un pachet de acțiuni reprezentând 45,99% din capitalul social al Telekom Romania Communications. Restul acțiunilor sunt proprietatea grupului elen OTE.

Privatizarea fostului Romtelecom a fost reluată în anul 2013, când la conducerea MSI a revenit Dan Nica, opțiunile fiind listarea la bursă sau negocierea directă cu acționarul majo­ritar, grupul OTE și Deutsche Telekom.â

În de­cem­brie 2013, statul a selec­tat consorțiul format din Swiss Ca­pit­al (unul dintre cei mai mari brokeri de pe bursa lo­cală), banca elvețiană de investiții UBS, Mușat & Asociații (una dintre cele mai mari case locale de avocatură) și BT Secu­rities.

Procesul a stagnat și MSI a aruncat vina pe echipa de con­sul­tanți care ar fi întârziat să furnizeze rapoar­te­le necesare pen­tru lua­rea unei decizii.

Pe de altă parte, fostul șef al instituției, Răz­van Coto­velea, spunea în septembrie 2014 același lucru privind privatizarea fostului Romtelecom.

Hurduzeu a mai spus că prioritățile MSI pentru 2016 sunt, alături de privatizarea Romtelecom, finalizarea rețelei naționale Ro-NET și încheierea lucrărilor la rețeaua de televiziune digitală de către Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR).

Legat de proiectul Ro-NET, al cărui termen de finalizare a fost anunțat pentru finele acestui an, Hurduzeu a spus rețeaua va fi gata în cursul anului viitor, motivul întârzierii fiind numeroasele avize pe care furnizorul trebuie să le obțină de la autoritățile locale.

În iulie 2014, Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a stabilit câștigătoare oferta depusă de fostele companii Romtelecom și Cosmote, în prezent Telekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications, pentru concensionarea lucrărilor de construire a unei rețele telecom în zone defavorizate, RO-NET, contractul ridicându-se la 365,8 milioane de lei, TVA inclusă (83,1 milioane de euro).

La licitație au mai depus oferte și asocierile Direct One-Electrogrup și UPC România-Deloitte Audit-Connection Consulting.

Proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare și construire a unei infrastructuri naționale de comunicații și operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicații în localitățile țintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de județe.

Localitățile acoperite de RO-NET sunt în număr de 783, cu 137.000 gospodării și 400.000 locuitori.

Reprezentantul MSI s-a arătat optimist și cu privire la proiectul privind realizarea de către SNR a unei rețele naționale de televiziune digitală în baza unei licențe (multiplex), contract estimat la 125,9 milioane de lei, TVA inclusă, pentru o perioadă de 12 luni.

“După cum se știe, licitația a fost contestată în instanță. Sper ca în cel mai scurt timp să fie luată o decizie și proiectul să continue pentru a fi finalizat până la mijlocul anului viitor”, a spus Hurduzeu.

Frontal Communication a contestat în instanță o deciziei a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) care a respins, pe 25 septembrie, cererea companiei de reevaluare a ofertei Ericsson Romania, declarată câștigătoare de Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) într-o licitație privind televiziunea digitală.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel București. Instanța nu a stabilit primul termen de judecare a plângerii.

viewscnt
Afla mai multe despre
minister
prioritati
2016