Taiwanul ar putea cere Uber să iasă de pe piață, pentru că și-a descris incorect activitatea

Taiwanul ar putea cere Uber să iasă de pe piață, pentru că și-a descris incorect activitatea
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 aug 2016

Comisia pentru Investiții din Taiwan a anunțat miercuri că ar putea cere Uber Technologies să iasă de pe piață, considerând că și-a prezentat incorect activitatea ca o platformă de Internet și nu ca un serviciu de transport, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Secretarul executiv al Comisiei, Emile Chang, a declarat că decizia finală va fi luată pe 11 august., scrie News.ro

Comisia supraveghează investițiile străine din Taiwan.

Anunțul din Taiwan vine pe fondul unor schimbări strategice la Uber, prin care operațiunile din China ale companiei vor fi preluate de o companie chineză.

La începutul acestei săptămâni, Uber a anunțat că vinde operațiunile din China companiei chineze concurente Didi Chuxing, după un război al prețurilor în ultimii doi ani, pe o piață dificilă.

Decizia din Taiwan se adaugă unei serii de plângeri oficiale la adresa companiei americane, care operează o platformă online pentru servicii de împărțire a costurilor de transport.

Serviciile oferite de Uber au fost investigate și în Hong Kong și China.

FOTO Galaxy Note 7, prezentat oficial. Când poate fi cumpărat și în România CITEȘTE ȘI FOTO Galaxy Note 7, prezentat oficial. Când poate fi cumpărat și în România

”Guvernul din Taiwan a comunicat de multe ori cu Uber…Cel mai prost scenariu este de a ordona companiei să iasă de pe piață”, a spus Chang, adăugând că Uber poate contesta decizia la guvernul din Taiwan.

Likai Gu, director general al Uber Taiwan, a exprimat speranța că autoritățile din această țară vor ”decide în favoarea inovației și a unui dialog deschis cu Uber”.

”Dorim să colaborăm cu guvernul taiwanez pentru a-i ajuta să înțeleagă rolul tehnologiei în crearea de oportunități economice și acoperirea necesarului de transport în Taiwan”, a spus Gu.

Compania a intrat pe piața din Taiwan în 2013, provocând nemulțumirea șoferilor de taxi, care au declanșat proteste de amploare împotriva Uber, cel mai recent în iulie.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber