TikTok intenționează să intre pe segmentul jocurilor și a început testele în Vietnam

TikTok intenționează să intre pe segmentul jocurilor și a început testele în Vietnam
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mai 2022

Utilizatorii TikTok vor putea să joace și jocuri pe aplicația video, care a început să facă teste în acest sens în Vietnam, au declarat mai multe surse din apropierea acestui dosar pentru Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oferirea de jocuri pe TikTok ar duce la creșterea veniturilor din publicitate precum și la timpul petrecut de utilizatori pe aplicație, care este deja una dintre cele mai populare din lume, cu un miliard de utilizatori activi lunari, scrie Agerpres.

FOTO Prima imagine neoficială cu Galaxy Z Fold 4 CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine neoficială cu Galaxy Z Fold 4

Cu o populație tânără și expertă în tehnologie, Vietnamul este o piață atractivă pentru platformele de social media precum TikTok, Facebook, YouTube și Google.

Potrivit surselor citate de Reuters, TikTok, deținută de compania chineză ByteDance, intenționează să introducă posibilitatea de a juca jocuri la scară largă în Asia de Sud-Est și acest lucru ar putea fi posibil încă din trimestrul al treilea.

Un reprezentant de la TikTok a confirmat că firma a testat posibilitatea de a oferi jocuri de tip HTML5 prin aplicația sa grație unor parteneriate cu dezvoltatorii de jocuri precum Zynga Inc, dar nu a dorit să comenteze care sunt planurile companiei pentru Vietnam sau ambițiile pentru segmentul de gaming. „Căutăm în mod constant modalități de a ne îmbogăți platforma și în mod regulat testăm noi caracteristici care aduc valoare comunității noastre”, a precizat purtătorul de cuvânt.

TikTok a înregistrat o creștere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităților de reglementare din SUA și alte regiuni. La finele lunii septembrie 2021, TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
tiktok
jocuri