Medici și asistente din România - acuzați că au grăbit moartea unor pacienți. Dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Pantelimon”, trimis în judecată

Acuzați că selectau pacienți despre care ei considerau că nu mai au șanse de supraviețuire și le reduceau dozele terapeutice pentru a le grăbi decesul, patru medici de Anestezie și Terapie Intensivă și două asistente medicale au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Medici și asistente din România - acuzați că au grăbit moartea unor pacienți. Dosarul morților suspecte de la Spitalul ”Pantelimon”, trimis în judecată

Procurorii au stabilit că acest mod de operare a fost folosit pe parcursul mai multor ani, fiind provocat astfel decesul a patru pacienți. De asemenea, s-a încercat același lucru cu un al cincilea pacient și au fost date indicații în acest sens pentru al șaselea, însă aceste tentativ nu au fost duse la capăt. Pentru a fi ”acoperiți”, medicii consemnau în fișe date nereale privind tratamentul administrat pacienților.

Profit net la 9 luni de 20 milioane euro pentru Aerostar CITEȘTE ȘI Profit net la 9 luni de 20 milioane euro pentru Aerostar

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus trimiterea în judecată a 6 inculpați, pentru omor calificat, tentativă de omor calificat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, mărturie mincinoasă, fals intelectual și instigare la fals intelectual, arată Parchetul.

Potrivit rechizitoriului, în perioada mai 2023 – aprilie 2024, mai multor pacienți internați în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon” le-a fost redus ”deliberat și fără justificare medicală tratamentul de susținere a funcțiilor vitale, în scopul grăbirii decesului”. Acuzațiile privesc atât intervențiile asupra tratamentului, cât și ascunderea acestora prin consemnări necorespunzătoare adevărului în documentele medicale, scrie News.ro.

Procurorii arată că inculpații, medici specialiști de Anestezie și Terapie Intensivă, aveau, prin natura profesiei și a funcției pe care o exercitau, obligația legală și deontologică de a acorda îngrijiri medicale tuturor pacienților internați în secție, indiferent de gravitatea sau de prognosticul stării lor de sănătate. În pofida acestei obligații, inculpații au conceput și aplicat, în mod constant și repetat, un mecanism prin care selectau, din rândul pacienților aflați în îngrijirea lor, pe aceia în privința cărora apreciau, în mod subiectiv și fără vreun temei medical obiectiv sau vreo procedură legală de evaluare a prognosticului, că sunt lipsiți de șanse de supraviețuire.

Prin acest mecanism, inculpații și-au arogat, în mod nelegal și contrar oricărei norme profesionale, puterea de a decide, în locul evoluției naturale a bolii și independent de orice indicație medicală reală, care dintre pacienții aflați în îngrijirea lor va trăi și care va muri, scrie în comunicat.

Volkswagen a parafat acordul pentru a exporta mașini Audi din Europa în China CITEȘTE ȘI Volkswagen a parafat acordul pentru a exporta mașini Audi din Europa în China

”Odată selectat un asemenea pacient, inculpații recurgeau, alternativ sau cumulativ, la mai multe modalități de acțiune, având același scop, respectiv acela de a grăbi decesul. O primă modalitate a constat în reducerea bruscă și nejustificată medical a dozei de noradrenalină administrate prin injectomat, de la valori terapeutice ridicate la valori minimale, de regulă 1 ml/h, în condițiile în care pacienții vizați se aflau în stare gravă sau critică, iar substanța era indispensabilă pentru menținerea unei tensiuni arteriale compatibile cu viața. O a doua modalitate, aplicată în paralel sau alternativ, a constat în reducerea ratei de oxigen administrat prin intermediul ventilatorului mecanic, prin scăderea concentrației acestuia (FiO2) până la valoarea minimă de 21%, echivalentă aerului atmosferic, această manevră fiind susceptibilă să provoace, prin hipoxie, decesul pacientului”, susțin procurorii.

Potrivit sursei citate, o a treia modalitate a constat în neresuscitarea pacienților astfel selectați, în momentul instalării stopului cardio-respirator, în pofida obligației legale de a interveni, inculpații lăsând decesul să survină în mod deliberat, deși aveau, pe tot parcursul procesului fiziologic care preceda decesul, posibilitatea reală de a interveni și de a salva viața pacientului.

Totodată, pentru a ascunde faptele astfel săvârșite și a împiedica descoperirea lor, inculpații recurgeau, în mod sistematic, la falsificarea foilor de observație ale pacienților, consemnând în cuprinsul acestora valori ale ratei de administrare a noradrenalinei sau ale altor parametri vitali care nu corespundeau realității, ci reflectau exclusiv indicațiile medicale inițiale sau valorile așteptate, în scopul de a fi ”acoperiți” în cazul unei eventuale verificări ulterioare a documentelor medicale, arată anchetatorii.

”În realizarea aceluiași scop, de disimulare a situației reale a pacienților și a tratamentului administrat, se înscrie și practica denumită de personalul medical «nora pentru vizită». Această practică consta în creșterea temporară a ratei de administrare a noradrenalinei la o valoare aparent normală, conformă cu situația pacientului, exclusiv pe durata vizitelor aparținătorilor, pentru ca aceștia să nu observe reducerea sau întreruperea tratamentului, iar după finalizarea vizitei, rata era redusă din nou la valori minimale”, scrie în comunicat.

Anchetatorii au arătat, pe baza probelor din dosar, că modul de operare descris a fost aplicat pe parcursul mai multor ani, iar procurorii au stabilit că în urma activităților descrise au decedat 4 pacienți, că s-a încercat uciderea unui al cincilea pacient și că unul dintre medici a dat instrucțiuni pentru reducerea dozei de noradrenalină la un al șaselea pacient, însă acestea nu au fost urmate.

Amânarea închiderii termocentralelor pe lignit: Senatul a aprobat în unanimitate prelungirea planului de restructurare al CEO, deși Comisia Europeană nu s-a pronunțat CITEȘTE ȘI Amânarea închiderii termocentralelor pe lignit: Senatul a aprobat în unanimitate prelungirea planului de restructurare al CEO, deși Comisia Europeană nu s-a pronunțat

Pentru stabilirea situației de fapt, a fost administrat un probatoriu complex, constând în cercetarea la fața locului și ridicarea datelor informatice stocate de dispozitivele medicale, audieri de persoane, expertize medico-legale, o exhumare, percheziții domiciliare și informatice, afirmă procurorii.

Una dintre inculpate, medic în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă, a fost trimisă în judecată pentru 4 infracțiuni de omor calificat, o infracțiune de instigare la fals intelectual și o infracțiune de fals intelectual. Faptele de omor privesc o pacientă decedată în mai 2023, doi pacienți decedați în 4 aprilie 2024 și o pacientă decedată în 7 aprilie 2024.

O a doua inculpată, medic în cadrul aceleiași secții, a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni de omor calificat, comise împreună cu prima inculpată, în 4 aprilie 2024, precum și pentru o infracțiune de instigare la fals intelectual.

Al treilea inculpat, un medic care și-a desfășurat activitatea la aceeași secție, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, săvârșită în 13 aprilie 2023.

A patra inculpată, medic în cadrul aceleiași secții, a fost trimisă în judecată pentru încercarea de a determina săvârșirea infracțiunii de omor calificat, constând în indicațiile transmise unei asistente în martie 2022, de reducere a suportului vasopresor, consemnarea unui tratament diferit în foaia de observație și neresuscitarea pacientului.

Celelalte două inculpate, asistente medicale la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, au fost trimise în judecată pentru mărturie mincinoasă, întrucât în fața anchetatorilor au dat declarații necorespunzătoare adevărului, iar una dintre ele și pentru fals intelectual.

Cercetările au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri.

„O mulțime de oameni” vor primi înapoi avansul plătit la rezervarea unui Cybertruck CITEȘTE ȘI „O mulțime de oameni” vor primi înapoi avansul plătit la rezervarea unui Cybertruck

Ministrul Sănătății a promis recent plata gărzilor pentru medicii rezidenți și actualizarea tarifului de gardă. „Rezidenții de anul 1, 2, 3, care acum fac numeroase gărzi, 4, 5, 6 gărzi pe lună neplătite, vreau să fie foarte clar și o spun ferm, pentru că știu că sunt persoane care trebuie să audă acest lucru: medicul rezident nu este apendicul medicului primar și nici anexa profesorului. Este un membru al echipei medicale care are nevoie de suport, de susținere și de respect, la fel ca orice alt om din sistemul de sănătate”, anunță Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

„Acesta este motivul pentru care prima mea prioritate va fi includerea rezidenților la plata gărzilor și apoi actualizarea tarifului de gardă la valoare anului 2026, pentru că cea mai mare inechitate în sistemul de sănătate astăzi este că plătim gărzile la un tarif calculat la valoarea salariilor din 2018”, a precizat ministrul Sănătății, după ședința de guvern.

România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare

Ministrul PSD al Sănătății a subliniat că România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare, dar a criticat proiectul făcut de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care nu a fost susținut de PSD după ieșirea de la guvernare.

Apă declarată din nou potabilă după aproape un an, în Curtea de Argeș și comunele limitrofe CITEȘTE ȘI Apă declarată din nou potabilă după aproape un an, în Curtea de Argeș și comunele limitrofe

„România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare, este evident acest lucru, dar un proiect care să dezvolte, vorbesc doar de sănătate acum, un proiect care să dezvolte sistemul de sănătate, nu un proiect care să producă cea mai mare migrație a medicilor din ultimii 10 ani de zile, și mă refer aici de 2015 când a fost cea mai mare migrație a doctorilor. În proiectul care nu a fost adoptat, un medic de anestezie terapie intensivă pierdea până la 4.000 de lei pe lună și o asistentă medicală între 1.000 și 1.500 de lei pe lună.

Deci nu consider că acel proiect a fost o pierdere pentru sistemul de sănătate, ba din contră, a stabilizat sistemul de sănătate”, a spus Rogobete.

Acesta a evitat să dea un răspuns ferm întrebat dacă va exista un nou draft al legi salarizării unitare până la finalul acestui an.

VIDEO Google a defrișat ilegal sute de mii de copaci. Finlanda a dclanșat o anchetă penală CITEȘTE ȘI VIDEO Google a defrișat ilegal sute de mii de copaci. Finlanda a dclanșat o anchetă penală

„Nu vreau să mă antepronunț, cu siguranță vor exista discuții cu Ministerul Muncii, cu sindicatele și în urma acestor discuții vom avea un calendar clar și etapizat al lucrurilor.

Ce cred însă este că această lege nu trebuie doar bifată. Ea trebuie făcută cu dialog, cu echilibru, cu calm, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru toate categoriile profesionale”, a concluzionat Alexandru Rogobete.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3426 +0.0018+0.03 %
1 USD4.7734 -0.0061-0.13 %
1 GBP6.4056 +0.0041+0.06 %
1 CHF5.8335 -0.0082-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite