Tranzacție: Cloudsys Telecom preia Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România

Tranzacție: Cloudsys Telecom preia Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 sep 2022

Cloudsys Telecom, un business anul trecut de peste 61 milioane lei, controlat de Alexandru Gradea, preia Ines Group, unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Tranzacția este în analiza Consiliului Concurenței.

Alexandru Gradea deține și firmele accessNet International și Ecoparc Industrial, din Ploiești.

EXCLUSIV CryptoDATA Tech a vândut unui fond german de investiții o parte din Wispr: La jumătatea anului viitor vom putea spune că suntem următorul unicorn al României. Ne vom bate cu WhatsApp, Telegram, Signal CITEȘTE ȘI EXCLUSIV CryptoDATA Tech a vândut unui fond german de investiții o parte din Wispr: La jumătatea anului viitor vom putea spune că suntem următorul unicorn al României. Ne vom bate cu WhatsApp, Telegram, Signal

Cloudsys Telecom furnizează în România servicii de comunicații electronice, fiind autorizată să furnizeze rețele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitată, servicii de telefonie destinate publicului, servicii de linii închiriate, servicii de transmisiuni de date și servicii de acces la internet.

Anul trecut a avut afaceri de 61,6 milioane lei și un profit net de 11,2 milioane lei, cu doar 5 angajați.

Ines Group Ines Group este unul dintre cei mai mari operatori independenți de telecomunicații din România, furnizor de servicii de comunicații electronice, fiind autorizat pentru rețele publice terestre cu acces la punct fix sau cu mobilitate limitată și servicii de telefonie destinate publicului, servicii de linii închiriate, servicii de transmisiuni de date și servicii de acces la internet, servicii de retransmisie a serviciilor de programe media audiovizuale liniare către utilizatorii finali și alte servicii de comunicații electronice.

ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute pe piața externă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ România a ieșit să se împrumute pe piața externă

Ines este unul dintre primii furnizori de servicii de internet (ISP) din România, cu afacerile concentrate în București și Ilfov, fiind controlat de Silviu Sabău, care deține și Digisign.

Anul trecut, Ines Group a avut afaceri de 21,2 milioane lei și un profit net de circa 1 milion lei, cu 63 angajați.

La începutul anului 2019, Profit.ro a anunțat că 2K Telecom, companie controlată integral de fratele fostului deputat Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță, a vândut toate acțiunile deținute la AccessNet International și Cloudsys Telecom, furnizori de telecomunicații cu afaceri cumulate de 5,3 milioane de lei și datorii totale de 25,8 milioane de lei în 2017. 2K Telecom controla integral AccesNet International, iar la Cloudsys Telecom (fostă Idilis SRL) cota de participare era de 99,97%, restul acțiunilor revenind AccessNet International.

Cumpărătorul este Enjoy Smart Solutions SRL Ploiești (județul Prahova), care a achitat 9.327 lei pentru toate acțiunile AccessNet International și 326.445 lei pentru titlurile Cloudsys Telecom. În total, tranzacția s-a ridicat la 335.772 lei (circa 72.000 euro). Aceasta însă în condițiile în care firmele preluate totalizează datoriile indicate mai sus.

EXCLUSIV SURPRIZĂ Gigantul Microsoft pregătește primul său data center din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SURPRIZĂ Gigantul Microsoft pregătește primul său data center din România

Enjoy Smart Solutions a fost înființată în anul 2014 și desfășoară, potrivit www.termene.ro, activități de realizare a soft-ului la comandă.

Cu afaceri zero în 2017 și un singur angajat, societatea este controlată integral de Ecoprod Parc Industrial SRL Ploiești, care a intrat în acționariat în octombrie 2017, după ce a preluat participațiile deținute de Lenuța-Aura Ciublan - 50% și Florian Ciublan – 50%, care au încasat fiecare câte 75.000 de euro. Acționarii Ecoprod Parc Industrial SRL Ploiești sunt Alexandru-Ioan Gradea – 99% și Mobil Net Systems – 1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
cloudsys telecom
ines group