Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca începe lucrările pentru construirea Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca începe lucrările pentru construirea Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mai 2024

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca anunță că dă startul lucrărilor pentru realizarea Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială (ICIA), un proiect prin care se urmărește crearea unei platforme dedicate cercetării și dezvoltării în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor emergente. Valoarea lucrărilor de proiectare și execuîie este de 88.315.822 RON fără TVA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

”Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca dă startul lucrărilor pentru realizarea Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială (ICIA), un proiect amplu și inovator prin care se urmărește crearea unei platforme dedicate cercetării și dezvoltării în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiilor emergente”, informează universitatea.

Institutul de Cercetare în Inteligența Artificială își propune să dezvolte o infrastructură specializată care să faciliteze elaborarea de modele experimentale, prototipuri, tehnologii și produse noi, bazate pe inteligență artificială.

Sute de amenzi și avertismente date de ANPC firmelor care comercializează încălțăminte. Au fost făcute peste 350 de controale în toată țara. Recomandările specialiștilor CITEȘTE ȘI Sute de amenzi și avertismente date de ANPC firmelor care comercializează încălțăminte. Au fost făcute peste 350 de controale în toată țara. Recomandările specialiștilor

Această infrastructură va facilita transferul tehnologic al acestor soluții inovative către mediul economic și comunitate, scrie News.ro.

Principalele activități de cercetare, dezvoltare și inovare se vor desfășura într-un spațiu modern și dotat cu toate echipamentele necesare cercetării în inteligență artificială și ale aplicațiilor acesteia.

”Inteligența Artificială devine „noua electricitate” care transformă economia și societatea. Transferul noilor tehnologii către industrie este în curs de materializare în câteva domenii de vârf ca vehiculele autonome sau sănătate digitalizată, dar trebuie extins la toate domeniile vieții economice și sociale, cum ar fi educație, servicii, comerț, domeniul medical și multe altele. Infrastructura de cercetare propusă, ce va lua forma ICIA va desfășura activități de cercetare industrială și dezvoltare experimentală, totul pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi ale mediul socio-economic. Ne bucurăm să punem bazele acestui proiect inovator și să fim martorii unei evoluții, care, sperăm noi, va aduce beneficii majore comunități clujene și nu numai”, a declarat Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Contractul pentru lucrările de proiectare și execuție pentru ICIA a fost semnat cu compania KÉSZ Construcții România în 14 septembrie 2023, iar proiectarea a început în 29 septembrie, același an. Execuția proiectului a debutat în 8 mai 2024, iar data preconizată pentru finalizarea lucrărilor este 8 noiembrie 2025.

Valoarea contractului este de 88.315.822 RON fără TVA.

”Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca marchează un moment istoric prin lansarea construcției Institutului de Cercetare în Inteligența Artificială, un proiect de anvergură care promite să aducă contribuții importante în domeniul Inteligentei Artificiale și tehnologiilor asociate. Cu o infrastructură specializată, axată pe cercetare și dezvoltare, institutul se prefigurează ca un lider în avansarea tehnologică și în stimularea colaborării între mediul academic și industrie. Prin această inițiativă, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se afirmă ca un pol al inovării și totodată contribuie activ la integrarea inteligenței artificiale în multiple sectoare economice și sociale”, arată UTCN.

viewscnt
Afla mai multe despre
inteligența artificială
universitatea tehnică din cluj-napoca