Voicu Oprean, Arobs: Dorim să ridicăm aproximativ 55 de milioane de euro de la Bursă pentru extinderea și dezvoltarea firmei

Voicu Oprean, Arobs: Dorim să ridicăm aproximativ 55 de milioane de euro de la Bursă pentru extinderea și dezvoltarea firmei
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2023

Arobs Transilvania Software intenționează să atragă aproximativ 55 de milioane de euro de pe Bursă, care să susțină extinderea și dezvoltarea firmei pentru următoarea perioadă, a afirmat Voicu Oprean, Fondator și CEO al companiei, cu ocazia debutului companiei pe piața reglementată a Bursei.

Eveniment Profit
Profit.ro organizează cea de-a patra ediție a evenimentului IMM, o dezbatere pe teme ce preocupă antreprenorii mici și mijlocii în această perioadă, reunind reprezentanți ai autorităților, antreprenori și manageri de companii, organizații patronale, investitori, finanțatori și consultanți de business.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto) si UniCredit Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

"Suntem la Bursă pentru a ridica bani. Urmează o majorare de capital. Ne dorim să ridicăm aproximativ 55 de milioane de euro care să susțină extinderea și dezvoltarea firmei pentru următoarea perioadă. În anii următori ne dorim o creștere, în continuare, în zona de achiziții. Evident, zona de achiziții vine cu challenge-uri care nu sunt ușoare, mai ales în contextul actual de piață, dar vrem ca să aducem mai multe companii la noi, companii antreprenoriale, companii care sunt complementare nouă și companii care au rata de creștere pe care noi ne-o dorim", a menționat Voicu Oprean, citat de Agerpres.

Meta va lansa săptămâna asta mai mulți chatboți CITEȘTE ȘI Meta va lansa săptămâna asta mai mulți chatboți

Arobs Transilvania Software a debutat luni pe piața reglementată a Bursei de Valori București, ca urmare a transferului de pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București.

"Vă felicit pentru acest pas. Este o alternativă să ajungi pe piața reglementată a Bursei făcând acest prim pas în piața AeRO. Cred că ați făcut foarte bine să aveți primii doi ani pe piața AeRO", a declarat directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase.

Arobs este o companie românească de IT specializată în furnizarea de soluții software bazate pe cele mai noi tehnologii, fondată la Cluj-Napoca în 1998. Compania are birouri în Cluj-Napoca, București, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Baia Mare, Timișoara, Lugoj, Oradea, Craiova și Arad și filialele internaționale: SUA, Germania, Marea Britanie, Ungaria, Republica Moldova, Indonezia, Țările de Jos, Polonia și Belgia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
voicu oprean
arobs
bursa