WhatsApp va avea funcții de conferință video

WhatsApp va avea funcții de conferință video
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 3 mai 2018

Facebook a anunțat că utilizatorii WhatsApp vor putea folosi funcția de apelare video cu mai multe persoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Dacă Facebook va avea funcții matrimoniale, Instagram va primi o serie întreagă de facilități noi, iar Messenger va beneficia de un design nou, WhatsApp pare să fie aplicația companiei care se bucură de cea mai puțină atenție, cel puțin din punctul de vedere al anunțurilor făcute în cadrul conferinței anuale dedicate dezvoltatorilor, F8.

Chiar și așa, reprezentanții companiei nu au trecut complet cu vederea WhatsApp, anunțând că cea mai populară aplicație de chat va putea stabili conexiuni video care să facă posibilă comunicarea mai multe persoane pe această cale.

Concret, până la 4 utilizatori WhatsApp vor putea comunica prin intermediul funcției video. Este posibil ca numărul participanților să crească ulterior, însă până atunci doar grupurile de discuții care au cel mult patru oameni vor putea folosi noua facilitate.

FOTO Facebook anunță un nou design pentru Messenger CITEȘTE ȘI FOTO Facebook anunță un nou design pentru Messenger

Cu aceeași ocazie, WhatsApp va oferi suport pentru stickere, o facilitate așteptată de mult de publicul tânăr. Utilizatorii vor putea folosi atât stickere interne, cât și stickere disponibile prin intermediul unor soluții terțe.

Atenția redusă acordată WhatsApp de Facebook poate fi interpretată și ca urmare a dificultăților pe care compania o are în monetizarea aplicației. Facebook nu reușește să-și aplice modelul de business așa cum ar fi dorit, folosind datele personale ale utilizatorilor.

Condițiile Uniunii Europene au împiedicat Facebook să folosească datele personale ale utilizatorilor de WhatsApp așa cum le folosește pe cele ale utilizatorilor celorlalte produse proprii.

Recent, ca o formă de protest față de încălcarea intimității utilizatorilor WhatsApp, cofondatorul Jan Koum a părăsit compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
whatsapp
chat
video