Forțat de legislația pentru piețe digitale din Uniunea Europeană, gigantul american anunță că, în lunile care vor urma, WhatsApp va oferi posibilitatea comunicării cu utilizatorii altor aplicații.
Pentru a respecta legea fără a oferi neapărat ceea ce utilizatorii așteaptă în realitate de la integrare, Meta a ales două aplicații de comunicare de care puțini au auzit și pe care și mai puțini le-au folosit.
Astfel, primele aplicații care vor comunica cu WhatsApp sunt BirdyChat și Haiket. Una se concentrează pe comunicare video, iar cealaltă pe comunicarea de business și niciuna nu este deocamdată lansată oficial.
Meta evită sau amână în acest fel să ofere interconectare cu aplicații mai cunoscute, precum Telegram sau Signal, care ar putea reprezenta o amenințare pentru cota de piață a WhatsApp.
În schimb, compania spune că orice aplicație terță care vrea să comunice cu WhatsApp trebuie să ofere același nivel de securitate prin folosirea criptării complete (E2EE).
Când va fi disponibilă integrarea cu alte aplicații, utilizatorii WhatsApp vor putea alege între a ține mesajele împreună sau a separa mesajele WhatsApp de cele primite prin intermediul aplicațiilor terțe.
Gigantul american avertizează că celelalte aplicații pot „gestiona diferit datele utilizatorilor”, dar își va notifica utilizatorii cu numere înregistrate în Uniunea Europeană când vor deveni disponibile pentru comunicare alte aplicații.















