Netflix va ajunge anul acesta la 700 de filme și seriale originale

Netflix va ajunge anul acesta la 700 de filme și seriale originale
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 28 feb 2018

Serviciul american de video streaming Netflix ar putea atinge în 2018 cifra de 700 de seriale și filme originale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anunțul a fost făcut de directorul financiar David Wells în cadrul conferinței Morgan Stanley Technology, Media & Telecom. Wells spune că Netflix va ajunge să însumeze în cursul acestui an aproximativ 700 de titluri originale, fie ele filme ori seriale.

Dintre cele 700 de producții, 80 vor fi internaționale – produse în afara Statelor Unite. Printre cele mai remarcate astfel de producții de până acum au fost serialul german Dark și cel spaniol La casa de papel.

Va fi interesant de văzut dacă, ce și când va alege Netflix să finanțeze un film sau serial produs în România.

UPC România a numit un nou Director al diviziei Business CITEȘTE ȘI UPC România a numit un nou Director al diviziei Business

Anul acesta, Netflix și-a mărit bugetul pentru producții originale. Compania americană a alocat în acest sens 8 miliarde de dolari doar pentru 2018.

David Wells a ținut să mai spună că focusul pe conținut original nu este o politică exclusivistă, în sensul că Netflix este interesat să aibă cel mai bun conținut, chiar dacă acesta nu este producție proprie.

Netflix va continua să producă conținut original, atâta vreme cât aceasta contribuie la creșterea numărului de abonați. 117,6 milioane de abonați avea Netflix la sfârșitul anului trecut, după ce doar în ultimul trimestru al anului a câștigat 8,3 milioane de abonați noi.

viewscnt
Afla mai multe despre
netflix