Sentință în dosarul RCS&RDS - Antena Group: Sorin Alexandrescu - 3 ani și 6 luni cu executare, Camelia Voiculescu - 2 ani cu suspendare, Dan Voiculescu – 2 ani cu executare

Sentință în dosarul RCS&RDS - Antena Group: Sorin Alexandrescu - 3 ani și 6 luni cu executare, Camelia Voiculescu - 2 ani cu suspendare, Dan Voiculescu – 2 ani cu executare
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2016

Curtea de Apel București (CAB) i-a condamnat joi, în dosarul de șantaj, pe directorul Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de închisoare cu executare și pe Camelia Voiculescu la doi ani cu suspendare, în timp ce Antena și Intact Publishing au fost achitate. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai mare pedeapsă în dosarul privind șantajarea fostului administrator al firmei RCS&RDS Ioan Bendei a primit-o Sorin Alexandrescu, director general al societății Antena TV Group SA, pentru fapta de șantaj, scrie News.ro

Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru complicitate la șantaj. Instanța a dispus contopirea acestei pedepse cu condamnarea din dosarul ICA și a dispus ca acesta să execute în total 10 ani.

Camelia Voiculescu, asociat la societățile Antena TV Group și Intact Publishing, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru complicitate la șantaj. În cazul fiicei lui Dan Voiculescu, instanța a dispus suspendarea pedepsei.

Șerban Pop, fost președinte al ANAF, avocat suspendat, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Societatea Intact Publishing SRL, acuzată de șantaj, și directorul general al societății, George Daniel Matiescu, judecat pentru complicitate la șantaj, au fost achitați. Și societatea Antena 3 SA a fost achitată pentru șantaj.

În cazul societății Antena TV Group SA, acuzată de șantaj, instanța a dispus o amendă penală de 350.000 de lei.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă, putând fi contestată de inculpați și de către procurorii DNA la instanța supremă.

Angajații să lucreze doar 6 ore în ziua de vineri, iar săptămâna de lucru să fie redusă la 38 de ore - proiect CITEȘTE ȘI Angajații să lucreze doar 6 ore în ziua de vineri, iar săptămâna de lucru să fie redusă la 38 de ore - proiect

Dosarul privind șantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei s-a judecat timp de doi ani și jumătate la Curtea de Apel București și a avut 32 de termene de judecată.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, și fiica sa Camelia au fost trimiși în judecată în 1 octombrie 2013, alături de Sorin Alexandrescu, de George Daniel Matiescu și de Șerban Pop.

Judecarea dosarului a început în 5 noiembrie 2013, iar în 11 februarie cauza a fost scoasă de pe rolul instanței și trimisă unui judecător de cameră preliminară, care să îndeplinească procedurile prevăzute de noul Cod de procedură penală.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat și gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

Actele de constrângere s-au exercitat verbal, prin afirmații legate de perspectiva declanșării unui scandal mediatic, dar și prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupție în care ar putea fi implicat Ioan Bendei.

Acest spot publicitar, a arătat DNA, a fost realizat din dispoziția Cameliei Voiculescu și a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, și a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvență de cinci ori pe zi (în total, de 401 ori) de toate posturile TV aparținând SC Antena TV Group SA și SC Antena 3 SA. 

viewscnt
Afla mai multe despre
dan voiculescu
camelia voiculescu
rcs rds
antena group