Gigantul american de divertisment Disney intenționează să concedieze câteva mii de angajați, iar unor manageri li s-a cerut să reducă cheltuielile cu până la 20%, potrivit unor surse familiarizate cu planurile companiei, citate de CNBC.
Măsurile fac parte dintr-un nou program de restructurare, în contextul eforturilor de reducere a costurilor și de creștere a eficienței operaționale, scrie News.ro.
Este cel mai recent val de concedieri de la preluarea conducerii Disney de către Josh D'Amaro, la începutul acestui an. În aprilie, compania anunțase planuri pentru eliminarea a până la 1.000 de posturi, în principal din departamentele de marketing, iar în septembrie a pregătit desființarea altor aproximativ 300 de locuri de muncă, în special din resurse umane și tehnologie.
Conducerea Disney avertizase încă din august că ar putea urma noi reduceri de personal. Într-o scrisoare adresată acționarilor, directorul general Josh D'Amaro și directorul financiar Hugh Johnston au explicat că grupul urmărește diminuarea cheltuielilor pentru a elibera resurse destinate investițiilor și dezvoltării afacerilor.
Tot în august, Disney a introdus un program de pensionare anticipată pentru anumite categorii de angajați. Directoarea de resurse umane, Sonia Coleman, a precizat atunci că restructurarea include și concedieri involuntare, începute deja în unele divizii și programate să continue în 2027.
Potrivit raportului financiar anual, Disney avea aproximativ 231.000 de angajați la sfârșitul exercițiului financiar 2025, încheiat în septembrie. Compania nu a precizat deocamdată numărul exact al posturilor care vor fi eliminate în noua etapă a restructurării.
Reducerile de personal au loc pe fondul unui val mai amplu de restructurări în industria divertismentului. Netflix a anunțat luna trecută că intenționează să concedieze aproximativ 6% din angajați, în timp ce Skydance, grupul rezultat din combinarea Paramount și Warner Bros. Discovery, pregătește reduceri de personal pentru a realiza economii și sinergii de aproximativ 6 miliarde de dolari în trei ani.
Disney urmează să publice rezultatele financiare pentru trimestrul al patrulea al exercițiului fiscal pe 17 noiembrie, când investitorii vor urmări și eventuale detalii suplimentare privind amploarea restructurării.
Anterior, a fost anunțat că gigantul Disney pregătește o restructurare a afacerilor sale de televiziune, care ar putea duce la sute de concedieri și la consolidarea mai multor divizii.
Restructurarea este coordonată de Debra O'Connell, președinta Disney Entertainment Television, iar planul ar putea să nu fie finalizat înainte de sfârșitul acestui an, potrivit publicației.
Compania urmărește să își reorganizeze activitatea în jurul clienților serviciilor de streaming, în locul mărcilor construite în ultimele decenii pentru televiziunea tradițională. Schimbările ar urma să afecteze directorii unor divizii precum ABC Entertainment, 20th Television, Hulu Originals și Freeform.
Planul reprezintă cea mai recentă dintr-o serie de reorganizări inițiate după ce fostul șef al diviziei de parcuri, Josh D'Amaro, a devenit director general al Disney în martie, potrivit Wall Street Journal.
Marile companii media încearcă să reducă cheltuielile în condițiile în care renunțarea consumatorilor la televiziunea prin cablu afectează rețelele tradiționale, care în trecut generau profituri importante, iar serviciile de streaming nu au compensat încă integral veniturile pierdute.
Ultima rundă de concedieri a avut loc în vara anului 2025. Compania media a disponibilizat câteva sute de angajați din departamentele de film, televiziune și finanțe corporative
Disney a mai efectuat concedieri semnificative în 2023, când a eliminat 7.000 de locuri de muncă într-un efort de a economisi 5,5 miliarde de dolari.
Disney a anunțat recent că ia în considerare o versiune gratuită de Disney+.




















