Spotul publicitar pentru noul Ford Fiesta, filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului

Spotul publicitar pentru noul Ford Fiesta, filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 16 apr 2018

Spotul publicitar pentru noul model Ford Fiesta va fi filmat într-unul din tunelurile subterane ale Palatului Parlamentului, conform unor documente oficiale înaintate de casa de producție cinematografică Icon Films.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Scenariul prezintă un autoturism care se află pe o pistă de de curse subterană. Având în vedere această necesitate, am dori să filmăm în unul din tunelurile aflate sub Palatul Parlamentului”, arată Icon Films în solicitarea adresată Parlamentului.

Casa de producție intenționează să filmeze spotul publicitar la jumătatea lunii mai, cu o echipă de 70 de persoane, având nevoie în prealabil și de o zi de pregătire a tunelului pentru filmări.

FOTO Ford Fiesta - lansare pe piața românească pentru a șaptea generație. Versiunea de bază are motor de 70 CP și costă 11.900 de euro CITEȘTE ȘI FOTO Ford Fiesta - lansare pe piața românească pentru a șaptea generație. Versiunea de bază are motor de 70 CP și costă 11.900 de euro

”Realizarea acestui proiect în București va aduce un câștig de imagine atât pentru cinematografia din România, cât și pentru țară, spotul fiind genul de proiect care poate porni curente la nivelul industriei, așa cum s-a întâmplat într-un context similar cu orașe ca Budapesta și Praga, care se bucură acum de multă atenție și activitate. Succesul acestui proiect va fi interpetat ca o validare a industriei cinematografice românești și a României, în general, ca destinație culturală și profesională”, arată producătorii spotului.

Palatul Parlamentului a fost în timp loc de filmare pentru emisiuni automoblistice de renume, precum Top Gear, dar și pentru pelicule ale unor regizori celebri, precum filmul ”Amen” al lui Costa Gavras. 

Tariful perceput de legislativ pentru o oră de filmare profesională este de 5.000 euro.  

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
fiesta
spot
publicitar
palatul
parlamentului
filmare