Veniturile și profitul CME în România, companie care deține PRO TV, au crescut puternic în primul trimestru

Veniturile și profitul CME în România, companie care deține PRO TV, au crescut puternic în primul trimestru
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 apr 2017

Central European Media Enterprises (CME), compania mamă a PRO TV, a înregistrat în primul trimestru venituri de 38,9 milioane de euro în România, în creștere cu 20,3% față de 32,3 milioane de euro în urmă cu un an, în timp ce profitul operațional a avansat cu peste 55%, rezultate care au avut o contribuție importantă la rezultatele grupului, potrivit raportului financiar publicat miercuri de companie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Calculată în termeni comparabili (curs valutar constant), creșterea veniturilor CME pe piața românească a fost de 25,1%, scrie News.ro.

Grupul a obținut în România un profit operațional înainte de deducerea deprecierilor și amortizărilor (OIBDA) de 14,68 de milioane de euro, în creștere cu 55,2% față de 9,46 milioane de euro în intervalul similar al anului trecut. În termeni comparabili, avansul a fost de 62%.

CME deține în România posturile Pro TV, PRO TV Internațional, Acasă, Acasă Gold, PRO Cinema, Sport.ro și MTV România, precum și mai multe site-uri. Totodată, în operațiunile de pe piața românească sunt incluse și posturile din Republica Moldova, respectiv PRO TV Chișinău și Acasă în Moldova.

România se opune propunerii UE ca drepturile de autor din media online să fie stabilite la 20 de ani CITEȘTE ȘI România se opune propunerii UE ca drepturile de autor din media online să fie stabilite la 20 de ani

La nivel de grup, veniturile CME au crescut cu 4,7% (8,1 în termeni comparabili), l 35 de milioane de dolari, în timp ce profitul OIBDA a avansat cu 29,4% (35,2%), la 22,13 milioane de dolari.

Potrivit raportului, veniturile din publicitatea TV au urcat cu 4% (8% în termeni comparabili) în primul trimestru, reflectând creșterea semnificativă a cererii din România, precum și nivelul ridicat al cheltuielilor în Cehia, Bulgaria și Slovenia.

CME este înregistrată în Bermude și listată la bursa NASDAQ din New York și la Bursa de Valori de la Praga. Grupul a fost înființat de omul de afaceri american Ronald Lauder 1994. CME are operațiuni în România, Bulgaria, Croația, Cehia, Slovacia și Slovenia.

viewscnt
Afla mai multe despre
cme
pro tv