Noul proprietar al Softvision: Am ales România datorită riscurilor geopolice reduse și a numărului mare de specialiști. “Softvision a fost copilul meu, am vânat compania mai bine de 6 luni”

Noul proprietar al Softvision: Am ales România datorită riscurilor geopolice reduse și a numărului mare de specialiști. “Softvision a fost copilul meu, am vânat compania mai bine de 6 luni”
scris 4 mar 2019

Furnizorul american de soluții IT Cognizant Technology Solutions, care a preluat recent Softvision într-o tranzacție estimată la peste 500 milioane de euro, spune că a ales să investească într-o companie din România datorită riscurilor geopolitice scăzute comparativ cu țările din regiune și a numărului mare de profesioniști IT.

“Softvision a fost copilul meu, am vânat compania mai bine de șase luni”, a comentat achiziția Gajen Kandiah, președintele diviziei Digital Business a Cognizant, în timpul unei conferințe cu analiștii.

Profit.ro a relatat, în octombrie, că dezvoltatorul de software Softvision, companie fondată la Cluj de antreprenorul Laurențiu Russo, a fost preluată de Cognizant, una dintre companiile din Fortune 500 cu cea mai rapidă creștere. Potrivit unor surse din piață, valoarea tranzacției s-a ridicat la 550 milioane de euro.

EXIT: Șefa Catena, prin Playmore, se retrage din startup-ul lui Liviu Drăgan CITEȘTE ȘI EXIT: Șefa Catena, prin Playmore, se retrage din startup-ul lui Liviu Drăgan

Întrebat pe ce criterii a ales Softvision în fața “unei miriade” de alte companii est-europene care oferă soluții de inginerie software, Kandiah a enumerat mai mulți factori, printre care nevoia Cognizant de a deține un jucător “pur” în sectorul de digital engineering, cu operațiuni într-o regiune cu un risc geopolitic scăzut.

“Pentru noi, România a reprezentat una dintre cele mai bune zone sau țări cu un risc scăzut în care puteam merge”, potrivit oficialului Cognizant, care remarcă faptul că România dispune de un rezervor important de talente, foarte bine distribuit la nivel național.

“Vorbim, deci, nu doar de București, ci de Cluj și Iași și de o mulțime de alte locuri, de mari universități și de specialiști buni care ies de aici. În plus, este vorba de o companie care s-a poziționat foarte bine (…) și care pune tehnologia pe primul loc, iar acest lucru a rezonat puternic cu noi din punct de vedere cultural”, a adăugat Kandiah.

Kandiah a precizat că Softvision, între timp redenumită Cognizant Softvision, se înscrie perfect în strategia globală de marketing a Cognizant.

Softvision este printre principalii jucători din peisajul IT românesc. Compania a fost înființată la Cluj-Napoca în 1998 de Laurențiu Russo, în prezent având 25 de studiouri de dezvoltare în 11 țări și peste 2.800 de angajați.

Russo, actualmente Chief Technology Officer (CTO) al Softvision, și-a cedat toate părțile sociale la Softvision SRL către Softvision LLC, înregistrată în SUA, în anul 2016. Anterior tranzacției cu Cognizant, Softvsion LLC era deținută de fondul american Tower Arch Capital.

Pe lângă studioul din Cluj-Napoca, cel mai mare al companiei, Softvision este prezentă în România la București, Iași, Timișoara și Baia Mare.

Cognizant, fondată la Teaneck, New Jersey, în 1994, se numără printre companiile cu cea mai rapidă dezvoltare din Fortune 500. Compania este inclusă în indicii Nasdaq și S&P 500 ai bursei de la New York, având o capitalizare de peste 41 miliarde de dolari.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
softvision
cognizant
laurentiu russo
preluare
achizitie
solutii software
digital engineering