CBRE a preluat managementul clădirilor de birouri Timpuri Noi Square din București, unde vor fi chiriași Kruk, Fratelli, Impact Hub, DCS Plus

CBRE a preluat managementul clădirilor de birouri Timpuri Noi Square din București, unde vor fi chiriași Kruk, Fratelli, Impact Hub, DCS Plus
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 mai 2017

Compania imobiliară CBRE România preia din această lună managementul complexului de clădiri de birouri de clasa A Timpuri Noi Square, dezvoltat de Vastint România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primele două clădiri ale ansamblului, care vor fi inaugurate în următoarele luni, au o suprafață totală închiriabilă de 31.000 metri pătrați și 630 de locuri de parcare. Printre cei mai importanți chiriași care au semnat contracte pentru Timpuri Noi Square sunt companiile Kruk, Fratelli, Impact Hub sau DCS Plus. 

CBRE administrează aproximativ 390.000 metri pătrați în București și alte 5 orașe din țară, asigurând managementul la Green Gate, Sun Offices, Sun Plaza și Veranda Shopping Center din București, Vivo Cluj, Vivo Constanța, Vivo Baia Mare, Vivo Pitești și Felicia Shopping Center din Iași. CBRE Europa Centrală și de Est  are în administrare peste 2.6 milioane mp de spații comerciale în proprietăți în această parte a continentului.

FOTO OLX Group și-a mărit echipa cu 40% față de anul trecut și s-a mutat în America House CITEȘTE ȘI FOTO OLX Group și-a mărit echipa cu 40% față de anul trecut și s-a mutat în America House

Ansamblul Timpuri Noi Square are o suprafață închiriabilă planificată de 100.000 metri pătrați spațiu de birouri și spațiu comercial, plus 50.000 metri pătrați de spațiu rezidențial. Primele două imobile vor avea zece etaje, iar clădirea a treia va avea șapte nivele și o suprafață de 20.000 metri pătrați. 

Proiectul este dezvoltat pe terenul de 54.000 de metri pătrați al fostei fabrici Timpuri Noi. Vastint Holding este societatea holding din cadrul Diviziei Imobiliare a Inter IKEA și administrează proprietăți dezvoltate în Olanda, Polonia, România, Belgia, Lituania, Letonia și Marea Britanie. În plus, Vastint deține terenuri în toată Europa pentru proiecte viitoare.

CBRE Group are mai mult de 70.000 de angajați în toată lumea, excluzând companiile afiliate, și deservește proprietarii de active imobiliare, investitorii și chiriașii prin intermediul celor peste 400 de birouri - excluzând filialele - din întreagă lume.  

viewscnt
Afla mai multe despre
cbre
timpuri noi square