Crește piața de servicii pentru corporatiști

Crește piața de servicii pentru corporatiști
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 aug 2019

În prima jumătate din 2019, IMM-urile, companii cu până în 250 angajați, au închiriat, pre-închiriat și prelungit contracte de spații de birouri pentru o suprafață cumulată de 86.870 metri pătrați, cu 10% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cel mai dinamic sector a fost cel al companiilor care furnizează servicii personale, pentru angajați și leisure, ce include operatori de săli de fitness, cabinete medicale sau de înfrumusețare, restaurante, cafenele, baruri, școli și grădinițe private, cursuri de perfecționare, turism etc

Suprafața totală a spațiilor închiriate de firmele care prestează servicii pentru corporatiști a crescut cu 32% față de cea închiriată în aceeași perioadă din 2018, peste media de creștere a întregii piețe de birouri reprezentată de companiile medii.  

Noi nereguli pe litoral. Un bufet de pe litoral a fost închis, unui fast-food i-a fost suspendată activitatea, iar 24 de unități au fost amendate CITEȘTE ȘI Noi nereguli pe litoral. Un bufet de pe litoral a fost închis, unui fast-food i-a fost suspendată activitatea, iar 24 de unități au fost amendate

„Remarcăm o creștere continuă a domeniului de servicii pentru corporatiști - servicii personale, pentru angajați și cele de leisure, o piață din ce în ce mai mare de servicii oferite la locul de muncă, în special în zona de parter a noilor clădiri de birouri individuale sau situate in business park-uri din București si din marile orașe ale României.

Acest domeniu al serviciilor pentru corporatiști a crescut de cinci ori ca mărime din 2010 și până în prezent și s-a ridicat ca pondere în topul domeniilor de la locurile șase și șapte, în 2010-2011 la locul al doilea în 2018 și în prima jumătate a lui 2019”, afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting l CORFAC International.

Crește piața de servicii pentru corporatiști

În primele șase luni din 2019,  locul 2 de pe podium, cu o pondere de 22%, a fost ocupat de IMM-urile care oferă servicii personale, pentru angajați și leisure. Primul loc a fost adjudecat, la mică distanță, de IMM-urile din domeniul IT& C si BPO (cu 26%), iar locul trei, de cele din domeniul de servicii financiare și profesionale (cu 21%).

În prima jumătate din acest an, companiile care prestează servicii pentru corporatiști au ales cu precădere clădirile de birouri din București (82%), restul de 18% fiind împărțit între mari orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. 

Printre clădirile de birouri alese de companiile medii care furnizează servicii pentru corporatiști se numără Equilibrium 1, Record Park, S - Park, Hexagon Office,  Iride Park, Swan Office Park, Metroffice, Expo Business Park, Elefterie BC, Forum, Unirii View, Lamda BC, Floreasca 133-137.

viewscnt
Afla mai multe despre
cladiri de birouri
corporatisti