Dezvoltatorul imobiliar chinez Shimao a ratat termenul de plată a principalului și dobânzii unei emisiuni de 1 miliard de dolari

Dezvoltatorul imobiliar chinez Shimao a ratat termenul de plată a principalului și dobânzii unei emisiuni de 1 miliard de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 iul 2022

Dezvoltatorul imobiliar chinez Shimao Group a ratat plata dobânzii și a principalului unei emisiuni de obligațiuni internaționale, de 1 miliard de dolari, scadente duminică, în cea mai recentă lovitură pentru piața imobiliară din China care se confruntă cu probleme, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Este pentru prima oară când dezvoltatorul Shimao Group, din Shanghai, ratează plata unei rate de împrumut extern, scrie News.ro.

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut CITEȘTE ȘI Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut

Cu obligațiuni internaționale de 6,1 miliarde de dolari, Shimao este al șaselea cel mai mare emitent dintre dezvoltatorii chinezi, potrivit Refinitiv.

Sectorul imobiliar al Chinei a fost lovit de o serie de neîndepliniri a obligațiilor pentru datoriile internaționale, cel mai cunoscut caz fiind cel al China Evergrande Group, cândva dezvoltatorul cu cele mai mari vânzări din țară, dar care este acum cea mai îndatorată companie imobiliară din lume.

Trei dintre primii cinci emitenți - Evergrande, Kaisa Group și Sunac China – au intrat deja în default cu obligațiuni în dolari.

Shimao nu a putut să plătească un total de 1,02 miliarde de dolari, sub formă în principal și dobândă creditorilor titlurilor senior cu dobândă de 4,75%, a declarat dezvoltatorul într-un dosar depus duminică la bursa din Hong Kong, invocând ”incertitudinile pieței cu privire la refinanțarea datoriilor” și ”dificultatea condițiilor operaționale și de finanțare”.

Compania a adăugat că, de asemenea, că nu a efectuat plăți de principal pentru anumite alte datorii offshore, fără a oferi detalii.

Dezvoltatorul nu a primit o notificare de accelerare a rambursării de la creditorii săi, a spus acesta, sugerând că deținătorii de datorii nu au luat măsuri de executare.

Shimao a angajat firma Admiralty Harbour Capital drept consilier financiar și Sidley Austin drept consilier juridic, pentru a ajuta la evaluarea și explorarea modalităților de gestionare a crizei de lichiditate.

Între timp, creditorii celor două împrumuturi sindicalizate ale sale au fost de acord să-i dea o pauză dezvoltatorului chinez, care nu are numerar.

Shimao a declarat că a primit o notificare scrisă de sprijin din partea majorității creditorilor a două împrumuturi sindicalizate convenite în 2018 și 2019, în care HSBC a acționat ca facilitator principal pentru împrumuturile în dublă valută.

Creditorii, care ”suțin, în general, ca grupul să continue să exploreze posibilitatea unui acord și implementarea unei potențiale restructurari cu părțile interesate relevante”, au fost dispuși să permită Shimao să își continue afacerea cu întreruperi minime, potrivit dosarului.

viewscnt
Afla mai multe despre
shimao
imobiliare
obligatiuni