Dumitru Creștin își face intrarea în liga mare a pieței imobiliare cu un ansamblu rezidențial în locul fostei fabrici IRMEB din Vitan

Dumitru Creștin își face intrarea în liga mare a pieței imobiliare cu un ansamblu rezidențial în locul fostei fabrici IRMEB din Vitan
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 1 nov 2019

Omul de afaceri Dumitru Creștin (60 de ani), unul dintre acționarii producătorului de conserve Scandia Sibiu, a încheiat etapa de avizare a primului său ansamblu rezidențial, a cărui construcție se pregătește în locul fostelor hale IRMEB de peste drum de Parcul Natural Văcărești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Firma Daim Imobiliara, controlată de familia Creștin, potrivit termene.ro, a intrat în posesia producătorului de aparatură și instrumente de măsură IRMEB din cartierul bucureștean Vitan în 2012 printr-un proces de fuziune. Fabrica IRMEB a fost înființată în 1995 prin reorganizarea centrului de microproducție ICEMENERG București, o subunitate din cadrul Regiei Autonome de Electricitate Renel.

În vara anului trecut, omul de afaceri a inițiat procedurile de obținere a unui Plan Urbanistic Zonal pentru terenul de circa 12.500 de metri pătrați pe care încă se mai află halele IRMEB.

Planul lui Dumitru Creștin este să construiască în loc un ansamblu rezidențial format din patru blocuri cu 5,6, 10 și 11 etaje ce pot cuprinde peste 500 de apartamente, potrivit estimărilor Profit.ro. Investitorul și-a propus să obțină un proiect cu o suprafață desfășurată de aproape 44.000 de metri pătrați, cu un Procent de Ocupare al Terenului de 40% și un Coeficient de Utilizare al Terenului de 3,5.


Dumitru Creștin își face intrarea în liga mare a pieței imobiliare cu un ansamblu rezidențial în locul fostei fabrici IRMEB din Vitan

PUZ IRMEB

PUZ IRMEB

Proprietatea lui Dumitru Creștin este chiar în spatele clădirii de birouri Vitan Tower, construită de Bog`Art în 2010 pe Splaiul Unirii.

Dumitru Creștin este familiar cu investițiile imobiliare, însă acesta ar fi cel mai amplu proiect al său, dacă nu va vinde terenul alături de proiect. El deține un complex de vile pe strada Johannes Kepler din cartierul Tei, unde își are reședința și unde au sediul social o parte dintre firmele sale. Creștin este asociat cu omul de afaceri Radu Dimofte în clădirea de birouri Aviatorilor 47 din centrul Capitalei. De asemenea, până în 2015, Dumitru Creștin a fost partener de afaceri cu Ion Țiriac în proiectul de birouri Țiriac Tower, aflat acum în construcție în centrul Bucureștiului.

EXCLUSIV Dragoș Bîlteanu își extinde investițiile imobiliare. Pregătește un nou cartier lângă mall Băneasa și analizează achiziția terenului fabricii Alumil din Rahova CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dragoș Bîlteanu își extinde investițiile imobiliare. Pregătește un nou cartier lângă mall Băneasa și analizează achiziția terenului fabricii Alumil din Rahova

În 2016, Dumitru Creștin a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu fraudarea unei licitații organizată de CFR, dosar disjuns din cel în care Mihai Necolaiciuc a fost acuzat de prejudicierea CFR cu peste 18 milioane de euro. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu a fost definitivă. În același dosar, o sentință identică a primit și Adrian Gașpar, partener al familiei Creștin în cadrul Scandia.

Frații lui Dumitru Creștin, Ioan și Vasile, au fost anchetați de DNA pentru implicare în rețeaua care a obținut credite bancare ilegale de peste 85 milioane de euro, care a afectat băncile BRD, Volksbank și ATE Bank.

UPDATE 4 noiembrie 2019: „Dumitru Creștin a ispășit în 2016 decizia de condamnare de 2 ani de zile - și nu 5 ani de zile cum este greșit menționat în articolul publicat pe site-ul Profit.ro. De asemenea, dorim să amintim faptul că prejudiciul rezultat în urma anchetei a fost achitat integral și că în prezent nu mai există nicio implicare a domniei sale în niciun dosar sau anchetă privind acest caz. În continuarea articolului, dorim să atragem atenția asupra necesității separării persoanei și a afacerilor domnului Dumitru Creștin de frații Ioan și Vasile Creștin, întrucât dl. Dumitru Creștin nu face parte din dosarul menționat și nici nu are cunoștință despre situația afacerilor celorlalți membri ai familiei. De altfel, vă reamintim că, în decembrie 2012, dl. Dumitru Creștin a trimis un comunicat de presă în care a anunțat faptul că dumnealui nu este implicat în ancheta la care face acum referire autorul articolulului publicat pe site-ul Profit.ro. În final, precizăm că proiectul rezidențial IRMEB este în curs de avizare și, după obținerea PUZ-ULUI și a documentației legale, intenționăm să comunicăm către reprezentanții mass-media detalii amanuntățite despre proiect, dar și să demarăm întâlniri și discuții cu posibili investitori“, se precizează într-un punct de vedere semnat de Dumitru Creștin.

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, în ciuda evoluției pieței din ultima perioadă. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele nouă luni ale acestui an au fost încheiate circa 383.000 de tranzacții, cu 10,5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
dumitru crestin
irmeb
scandia sibiu