FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 apr 2017

Cele mai scumpe proprietăți scoase la vânzare în București și în împrejurimi de compania de consultanță imobiliară Regatta sunt două clădiri istorice care costă fiecare peste 8 milioane de euro, a anunțat miercuri compania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă pe celelalte segmente, prețurile medii de tranzacționare în prezent sunt mai mici cu circa 50-60% comparativ cu anii 2007-2008, pe nișa de lux, preturile medii de vânzare au scăzut cu aproximativ 30%, scrie News.ro.

„Luxul înseamnă exclusivitate și unicitate. O locuință amplasată într-o zonă unică va avea întotdeauna un pret mai mare, exact așa cum se întâmplă și în cazul unei opere de artă – pentru că nu există două la fel“, a declarat președintele Regatta Real Estate, Eduard Uzunov.

În prezent compania imobiliară are pe site proprietăți în valoare de peste un miliard de euro, dintre care apartamente în valoare de 150 milioane de euro, vile în valoare de 350 milioane euro și terenuri de 285 milioane euro, în timp ce diferența de peste 200 milioane de euro este reprezentată de spații comerciale și industriale.

Profit.ro, premiu pentru Cea mai bună acoperire mediatică a economiei din partea CFA Society Romania, din cadrul prestigiosului CFA Institute, structură reprezentativă la nivel mondial a analiștilor financiari CITEȘTE ȘI Profit.ro, premiu pentru Cea mai bună acoperire mediatică a economiei din partea CFA Society Romania, din cadrul prestigiosului CFA Institute, structură reprezentativă la nivel mondial a analiștilor financiari

Vila Capo, scoasă la vânzare cu 8,8 milioane de euro

Vila este construită într-un stil architectural art-deco și este amplasată în zona Dorobanți și dispune de 700 mp teren și 2.300 mp construiți. Cunoscută și sub numele de “Vila Capo“, clădirea este o vila interbelică, dar renovată în 2013, cu elemente art- deco si accente neoclasice, adusă în contemporan printr-o gândire inteligentă a spațiilor.

Imobilul are un etaj transparent, fluid care aduce cerul aproape și lasă privirea sa se plimbe în voie peste oraș. Pe timpul nopții este iluminat de spoturi care pot crea jocuri de lumini.

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

Vila renovată în zonă de lux, scoasă la vânzare cu 8,2 milioane de euro

Vila este renovată recent și este amplasată în zona Dorobanți. Clădirea are la demisol: piscina, baie de aburi și saună, bucătărie, depozitare, două dormitoare, băi și sală de cinema. La parter sunt amplasate sufrageria, biroul, și terasa, iar la primul și al doilea etaj sunt amplasate 6-7 dormitoare, fiecare cu dressing și baie. Clădirea dispune și de o grădină amenajata de 400 mp, cu suprafață verde și fântână cu apă.

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

Palate, scoase la vânzare cu peste 3,8 milioane de euro

În ceea ce privește proprietățile speciale, unele dintre cele mai scumpe sunt: Palatul Crissoveloni-Cantacuzino, care se vinde cu 4,2 milioane de euro, și Palatul Spayer, care este scos la vânzare pentru 3,8 milioane de euro. În urmă cu două săptămâni, Profit.ro a anunțat că proprietarii au scăzut prețul de la 4.2 milioane euro, la 3,8 mil. euro.

Palatul Crissoveloni-Cantacuzino este amplasat în zona centrală a Bucureștiului, aproape de cea mai importanta arteră din capitala, Calea Victoriei.

Palatul poartă amprenta a doua mari familii bucureștene, reprezentative pentru secolele XIX si XX. În timp ce membrii familiei Chrissoveloni, începând cu Zannis Manoli Chrissoveloni, impactau mediul bancar și de lumea afacerilor din România, familia Cantacuzino era deja una dintre cele mai importante familii nobiliare cu o istorie de patru secole în inaltele dregătorii autohtone.

Membrii familiei Cantacuzino erau implicați și în politică. Proprietatea propusă spre vânzare se compune din Palatul Crissoveloni-Cantacuzino (corp A) și trei anexe situate în spatele clădirii principale. Imobilele sunt amplasate pe o suprafața de 2.145 metri pătrați de teren, iar suprafața construită se desfășoară pe 3.500 mp.

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

O altă bijuterie arhitecturală este Palatul Spayer. Proprietatea este amplasată în zona Piața Universității. Palatul este foarte bine conservat, păstrandu-și astfel toate elementele arhitecturale de odinioară. Acesta a aparținut lui Herman Spayer, acționar al băncii Marmorosch Blank.

British American Tobacco preia mai multe mărci de țigări de la producătorul bulgar Bulgartabac pentru peste 100 de milioane de euro CITEȘTE ȘI British American Tobacco preia mai multe mărci de țigări de la producătorul bulgar Bulgartabac pentru peste 100 de milioane de euro

Arhitectul a fost elvețianul Luis Blanc, care a lucrat împreuna cu Ion Berindey, palatul având destinația inițială de locuință și apoi sediu pentru Banca Marmorosh Blank, bancă ce a atins apogeul în perioada interbelică.

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

Parterul este compus din holul central de recepție iluminat natural, din care se intră în patru camere, cu elemente de arhitectura deosebite, înălțimea fiind de 4,5 metri.

La etaj sunt cinci camere cu patru bai. De asemenea, proprietatea dispune de o mică mansardă și un demisol cu o înălțime de 3,5 m. Construcția a fost finalizată în anul 1900 fiind decorată cu vitralii, policandre și sculpturi.

Proprietățile noi, scoase la vânzare pentru 5,5 milioane de euro

Casa scoasă la vânzare cu 5,5 milioane de euro este o vilă construită în 2014 în Otopeni. Proprietatea este împărțită în trei corpuri distincte, care pot funcționa ca locuințe separate. Suprafața construită este de 1.300 mp.

Suprafața terenului pe care sunt amplase imobilele se întinde pe 2.233 mp. Cele trei corpuri totalizează 12 camere.Toate cele 3 corpuri sunt dotate cu panouri solare.

FOTO Cele mai scumpe proprietăți la vânzare în zona Capitalei sunt două clădiri istorice cu prețuri de 8 milioane euro

O altă casă ecologică este scoasă la vânzare în Corbeanca pentru 3,7 milioane de euro. Vila este amplasată pe malul lacului și are o suprafață utilă de aproximativ 1.630 mp. Această vilă este o casa verde deoarece utilizează cele mai recente și performante tehnologii.

O altă casă amplasată pe lac, este cea situată în zona București- Nord, pe malul lacului Buftea. Vila este scoasă la vânzare cu 1,7 milioane de euro. Vila a fost construită în 2015. Vila este alcătuită din: hol, living, dining, home cinema, bucătărie deschisă, camera de studiu, dormitor matrimonial trei dormitoare, cinci băi, sauna, spălătorie, terasă, garaj. Suprafața totală a proprietății este de 702 mp.

viewscnt
Afla mai multe despre
regatta
case scoase la vanzare