Familia lui Gheorghe Mușat, unul dintre cei mai reputați avocați din România, construiește un bloc cu apartamente premium pe un teren cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu și amplasat la 500 de metri de stația de metrou Pipera, o zonă imobiliară efervescentă din București.
Anterior, a fost anunțat că Libra Internet Bank contribuie cu o finanțare de 11,9 milioane de euro la dezvoltarea ansamblului rezidențial The Concord.
Proiectul rezidențial se află în prezent în faza de finalizare a finisajelor interioare și de montare a instalațiilor. Termenul de finalizare este prevăzut pentru luna decembrie 2026.
”Finanțarea acordată de Garanti BBVA confirmă faptul că proiectul rezidențial The Concord este un proiect de calitate, un proiect solid din punct de vedere financiar și bine fundamentat din punct de vedere al cerințelor pieței. Numeroși cumpărători și-au exprimat deja interesul de a rezerva apartamente în cadrul proiectului”, a declarat Cristi Tudor, administrator al Concordia Partners.
The Concord constă dintr-un bloc structurat pe două nivele subterane pentru parcări, parter, 11 etaje, plus etaj tehnic. Ansamblul rezidențial este compus din 155 de apartamente cu 2,3 și 4 camere, plus 6 apartamente duplex la ultimul etaj. În subsolul blocului vor fi amenajate 186 de locuri de parcare.
Planul proiectului The Concord

The Concord este construit pe un teren cu o suprafață de circa 4.600 de metri pătrați pe care a funcționat, într-o fostă hală de producție, sala de evenimente Simfonia Ballroom. Proprietatea a fost cumpărată în 2019 de firma Concordia Partners, controlată de membrii ai familiei Mușat, de la fostul deputat Costică Canacheu la un preț de 1,7 milioane de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Costică Canacheu, ales deputat între 1990 și 2016 ca membru FSN, PD, PDL și PNL, deținea terenul și fosta hală de producție, de circa 2.700 de metri pătrați, de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 10B, prin firma sa NEI CO Grup.
În toamna anului 2020, Concordia Partners a primit un certificat de urbanism pentru construirea unui imobil de birouri cu două subsoluri și până la 14 etaje înălțime, însă a renunțat la acest plan în favoarea unui imobil rezidențial cu o înălțime mai redusă, pentru care a obținut autorizația de construire în septembrie 2022.
Firma Concodria Partners are sediul la aceeași adresă ca biroul de avocatură Mușat & Asociații.
Proiectul familiei Mușat se află într-o zonă în plină expansiune. Planuri de dezvoltare aflate în diferite faze au și omul de afaceri Dan Șucu, care a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul pentru un viitor proiect imobiliar, austriecii de la S+B Gruppe vor să ridice un centru de date în spatele Pipera Business Tower, pe care îl au în proprietate, iar Romeo Pomponiu pregătește și el actele necesare dezvoltări unui ansamblu rezidențial de amploare în locul fostei Întreprinderi de Calculatoare Electronice (I.C.E.) Felix.
Zona stației de metro Pipera este puternic dominată de Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România. Aici, dezvoltatorul are complexul Globalworth Campus, în valoare de peste 200 de milioane de euro, cel mai scump activ din portofoliul românesc al Globalworth.
Zona de nord a Bucureștiului va fi și în 2026 principalul pol de dezvoltare rezidențială a orașului, potrivit datelor SVN Romania, aici urmând a fi finalizate peste 8.500 de unități locative.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat studiul de fezabilitate privind reconfigurarea și îmbunătățirea infrastructurii din zona Dimitrie Pompeiu, proiect a cărui valoare este estimată la peste 100 de milioane de euro și care va include, în principal: lărgirea bulevardului la două benzi pe sens, extinderea liniei de tramvai și unirea cu cea existentă pe Bulevardul Barbu Văcărescu, realizarea unui drum de legătură între Șoseaua Pipera – Bd. Dimitrie Pompeiu – Șoseaua Fabrica de Glucoză. Ultima etapă încheiată a presupus consultarea pieței, în luna februarie, cu privire la conținutul Caietului de sarcini pentru servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și lucrări de execuție.

















