GALERIE FOTO Casa lui Nicolae Dinischiotu, estimată la 5 milioane de euro, scoasă la licitație

scris 13 apr 2019

Casa lui Nicolae Dinischiotu din fostul cartier evreiesc din București, estimată la 5 milioane de euro, este scoasă la licitație de Artmark.

Realizată în stil eclectic cu puternice tușe neoclasice, casa a fost construită la finalul secolului al XIX-lea, având destinație comercială, potrivit news.ro.

Imobilul are 60 de camere, o curte interioară de 60 de metri pătrați, și dispune de un teren cu o suprafață de 239 de metri pătrați.

Casa este parte din ansamblul de arhitectură „Strada Elias Jacques”, înscris pe Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București.

Stilul imobilelor cu dublă utilizare – spațiu comercial la parter și spațiu de locuit la etaj – a fost adus de evrei, odată cu așezarea lor în zona Lipscani, zona comercială a Bucureștiului.

Monumentalismul construcției este dat de elementele neoclasice: cornișa, pilaștrii, frontoanele triunghiulare și ancadramentele ferestrelor.

Proprietatea a aparținut înainte de naționalizare lui Nicolae Dinischiotu, ministru adjunct al Economiei Naționale în perioada de domnie a regelui Mihai I.

Are trei laturi stradale cu spații comerciale la parter, una pe B-dul I.C. Brătianu, a doua pe strada Sfânta Vineri și a treia pe strada Elias Jacques.

Casa a fost consolidată și renovată parțial între anii 1990-1992, lucrări care s-au făcut cu păstrarea arhitecturii originale.

Prețul de pornire este de 4,5 milioane de euro.

Strada Elias Jacques poartă numele unuia dintre cei mai bogați români. Industriașul, bancherul și moșierul Jacques Manachem Elias s-a născut la București în 1844, într-o familie de evrei. Un mare filantrop, și-a lăsat prin testament întreaga avere Academiei Române. A fost consilier al regelui Carol I și a dat numele uneia dintre cele mai cunoscute unități medicale din țară, Spitalul Elias.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
nicolae dinischiotu
artmark
licitatie
monument istoric