GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2023

În luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat cu 3% mai multe interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere. În noiembrie 2023 comparativ cu luna octombrie, numărul de contactări a fost în scădere, iar anunțurile au fost afișate mai mult timp pe site (+14%), ceea ce arată că cei care au contactat proprietarii sau agenții au încheiat tranzacțiile mai lent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prețurile solicitate pentru chiriile în 10 mari orașe, cu cele mai multe anunțuri, au înregistrat o creștere de 22% de la un an la altul (noiembrie 2023 vs. noiembrie 2022), în timp ce prețurile solicitate de la o lună la alta (noiembrie 2023 vs. octombrie 2023) au crescut, în medie, cu 6%.

„Sectorul 1 din București este singura zonă din țară mai scumpă decât Cluj-Napoca în ceea ce privește închirierea de apartamente. Această evoluție reflectă nu doar o creștere a cererii pentru proprietăți premium într-o locație centrală, ci și o tendință evidentă în dinamica prețurilor și preferințelor clienților. Accesul rapid la facilități urbane și creșterea atractivității comerciale au contribuit la această creștere a cererii, influențând în mod direct și dinamica prețurilor”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.

Cum au evoluat prețurile chiriilor în București

Comparativ cu luna noiembrie 2022, în noiembrie 2023 prețurile medii pentru chirii au crescut cel mai mult (+19%) la categoria apartamentelor cu trei camere, unde prețul mediu a ajuns la 727 de euro.

De asemenea, prețul mediu al apartamentelor cu două camere a fost de 551 de euro în luna noiembrie, cu 17% mai mare față de aceeași lună a anului trecut. Totodată, prețul mediu pentru închirierea garsonierelor din Capitală a crescut cu 10% comparativ cu luna noiembrie 2022, ajungând la o valoare medie de 333 euro.

Cei care își doresc să locuiască cu chirie în sectorul 1 al Capitalei (cel mai scump sector) plătesc cu 76% mai mult decât cei din sectorul 4 al Bucureștiului (cel mai ieftin sector în luna noiembrie).

Apartamentele din sectorul 1 și 5 au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+22%), urmate de apartamentele din sectorul 6 (+21%) și de cele din sectorul 2 (+20%). Cele mai mici creșteri de preț per sectoare s-au înregistrat în sectorul 3 (+14%) și în sectorul 4 (+9%).

România, țara cu cel mai mare procent de proprietari de locuințe din UE CITEȘTE ȘI România, țara cu cel mai mare procent de proprietari de locuințe din UE

În noiembrie 2023, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 292 de euro (în sectorul 5) și 420 de euro (sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 449 de euro (sectorul 4) și 669 de euro (sectorul 1).

Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 500 de euro (sectorul 4) și 1.002 euro (sectorul 1).

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară

La nivelul țării, în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat exclusiv creșteri ale prețului mediu solicitat pe toate categoriile de apartamente, cu o singură excepție: apartamentele de trei camere din Iași, în cazul cărora, la fel ca în luna octombrie, prețul de închiriere a rămas similar cu cel de anul trecut.

Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Oradea, unde apartamentele cu două camere au avut o creștere de 27%.

FOTO Ilie Dumitrescu vinde Hanul cu Tei din Centrul Vechi CITEȘTE ȘI FOTO Ilie Dumitrescu vinde Hanul cu Tei din Centrul Vechi

Cele mai mari creșteri de la lună la lună (noiembrie vs. octombrie ) s-au înregistrat în Oradea, la apartamentele cu două camere (+9%) și în Arad, la apartamentele cu trei camere (+9%).

CLUJ-NAPOCA

În luna noiembrie a.c., prețurile medii solicitate pentru închirierea garsonierelor și apartamentelor cu trei camere au crescut cu 3% față de cele din luna anterioară, în timp ce prețurile pentru închirierea apartamentelor cu două camere au crescut cu 1%.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 10% în cazul garsonierelor, cu 16% în cazul apartamentelor cu două camere și cu 17% pentru apartamentele cu trei camere.

Astfel, în luna noiembrie 2023 prețul mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 360 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 580 de euro, iar apartamentele cu trei camere se închiriază cu un preț mediu de 750 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

IAȘI

Față de luna octombrie, prețurile medii solicitate în noiembrie 2023 au rămas constante în cazul apartamentelor cu trei camere, în timp ce prețul apartamentelor cu două camere a scăzut cu 4%, iar prețul pentru închirierea garsonierelor a crescut cu 3%.

Comparativ cu luna noiembrie 2022, prețurile medii solicitate în noiembrie 2023 au stagnat în cazul apartamentelor cu trei camere și au crescut cu 8% în cazul apartamentelor cu două camere și cu 18% în cazul garsonierelor.

Autoritățile locale din Brașov cumpără un fost hotel CITEȘTE ȘI Autoritățile locale din Brașov cumpără un fost hotel

Astfel, în luna noiembrie 2023 prețul mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 330 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 430 de euro, iar apartamentele cu trei camere se închiriază cu un preț mediu de 500 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

BRAȘOV

În luna noiembrie a.c., comparativ cu luna anterioară, prețurile medii solicitate pentru închiriere au scăzut cu 1% în cazul garsonierelor, în timp ce prețul  apartamentelor cu două și trei camere a rămas constant.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile de închiriere au crescut, în medie, cu 9% pentru apartamentele de trei camere, cu 19% în cazul apartamentelor cu două camere și cu 14% în cazul garsonierelor.

ANALIZĂ Cod roșu de insolvență în sectorul imobiliar. 70% dintre dezvoltatori, în dificultate CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cod roșu de insolvență în sectorul imobiliar. 70% dintre dezvoltatori, în dificultate

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 320 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 500 de euro, iar cele cu trei camere se închiriază cu 600 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

CONSTANȚA

În luna noiembrie a.c., prețurile apartamentelor cu două și trei camere au stagnat față de luna octombrie a.c., în timp ce prețurile pentru închirierea garsonierelor au crescut cu 7%.

Comparativ cu anul trecut, prețul mediu al chiriilor a crescut cu 15% la categoria garsonierelor, cu 13% la apartamentele cu două camere și cu 9% în cazul apartamentelor cu trei camere.

FOTO Transgaz, investiții imobiliare în Capitală CITEȘTE ȘI FOTO Transgaz, investiții imobiliare în Capitală

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 322 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 450 de euro, iar cele cu trei camere se închiriază cu 600 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

TIMIȘOARA

În luna noiembrie a.c., prețurile garsonierelor și apartamentelor cu două și trei camere au stagnat față de luna octombrie a.c.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, chiriile medii sunt mai ridicate în cazul garsonierelor (+14%), dar și al apartamentelor cu două camere (+8%) și al celor cu trei camere (+13%).

EXCLUSIV FOTO Fabrica Fabiol din Drumul Taberei - închisă pentru a face loc unui proiect rezidențial amplu. Utilaje preluate de Hyllan Pharma, cel mai mare client al fabricii, care deschide o unitate în Otopeni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Fabrica Fabiol din Drumul Taberei - închisă pentru a face loc unui proiect rezidențial amplu. Utilaje preluate de Hyllan Pharma, cel mai mare client al fabricii, care deschide o unitate în Otopeni

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețurile medii de închiriere au rămas la fel ca luna trecută, respectiv 250 euro în cazul garsonierelor, 400 de euro apartamentele cu două camere și 450 de euro cele cu trei camere.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

SIBIU

În Sibiu, prețurile medii de închiriere solicitate în luna noiembrie a.c. au înregistrat creșteri de 1% în cazul garsonierelor și  apartamentelor cu două camere, iar prețul apartamentelor cu trei camere a stagnat comparativ cu luna octombrie a.c.

Față de luna noiembrie a anului trecut, prețurile medii solicitate pentru închiriere au crescut pe toate categoriile de apartamente – cu 21% pentru garsoniere, cu 19% pentru apartamentele cu două camere și cu 14% în cazul apartamentelor cu trei camere.

Marii investitori imobiliari din România cer măsuri de protecție împotriva suspendării autorizațiilor de construire emise legal și susțin ca aprobarea PUZ-urilor să se facă la nivel de sector CITEȘTE ȘI Marii investitori imobiliari din România cer măsuri de protecție împotriva suspendării autorizațiilor de construire emise legal și susțin ca aprobarea PUZ-urilor să se facă la nivel de sector

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 302 euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 380 de euro, iar cele cu trei camere se închiriază cu 500 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

ORADEA

Comparativ cu luna octombrie a.c., prețurile medii solicitate în luna noiembrie a.c. pentru închiriere au crescut în cazul apartamentelor cu două camere (+9%) și în cazul celor cu trei camere (+1%), iar în cazul garsonierelor au rămas constante.

Față de luna noiembrie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut cu 11% în cazul garsonierelor, cu 27% în cazul apartamentelor cu două camere și cu 25% pentru apartamentele cu trei camere.

Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează declin drastic al profitului net. Impas într-un ciclu multianual de creștere și explozie de 5 ori a datoriilor CITEȘTE ȘI Cemacon, deținută de fondatorii Dedeman, raportează declin drastic al profitului net. Impas într-un ciclu multianual de creștere și explozie de 5 ori a datoriilor

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 200 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 380 de euro, iar cele cu trei camere se închiriază cu 400 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

CRAIOVA

În luna noiembrie a.c. prețurile medii de închiriere au stagnat în cazul garsonierelor, dar au crescut în cazul apartamentelor cu trei camere (+7%) și al apartamentelor cu două camere (+6%).

Față de luna noiembrie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut în cazul garsonierelor (+7%), apartamentelor cu două camere (+22%) și în cazul apartamentelor cu trei camere (+13%).

EXCLUSIV FOTO Primele detalii ale proiectului rezidențial major pregătit de Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, în locul unui complex comercial din Valea Cascadelor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Primele detalii ale proiectului rezidențial major pregătit de Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, în locul unui complex comercial din Valea Cascadelor

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 261 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 370 de euro, iar cele cu trei camere se închiriază cu 450 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

ARAD

Față de luna octombrie a.c., prețurile medii solicitate în noiembrie a.c. au scăzut în cazul garsonierelor        (-3%), în timp ce prețurile apartamentelor cu două camere (+6%) și cu trei camere au scăzut (+9%).

Comparativ cu luna noiembrie 2022, prețurile medii solicitate au crescut la toate categoriile de locuințe, astfel: garsoniere (+12%), apartamente cu două camere (+17%), apartamente cu trei camere (+24%).

Der Standard: România vede un dezgheț între Viena și București în privința Schengen CITEȘTE ȘI Der Standard: România vede un dezgheț între Viena și București în privința Schengen

Astfel, în luna noiembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a scăzut la 190 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 350 de euro, iar apartamentele cu trei camere se închiriază cu un preț mediu de 435 de euro.

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

GRAFICE Chiriașilor li se cer prețuri cu 22% mai mari. Unde este cea mai scumpă chirie din țară

viewscnt
Afla mai multe despre
chirie
preturi
sector 1