Universitatea privată Titu Maiorescu, cu venituri totale de peste 66 milioane lei anul trecut, vrea să cumpere de la Primăria Capitalei terenul pe care se află propriile sale cămine studențești și pe care l-a concesionat de la municipalitate în urmă cu 14 ani.
Terenul, în suprafață de peste 4.400 metri pătrați, este compus din două loturi, situate în Bulevardul Gheorghe Șincai la numerele 16 și 24.
Instituția particulară de învățământ a solicitat cumpărarea terenului încă din urmă cu aproape 2 ani, însă evaluarea acestuia de către PMB, printr-un evaluator autorizat, a fost finalizată doar la sfârșitul anului trecut.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Astfel, în urma evaluării, prețul de vânzare a fost stabilit la aproape 627 euro/mp, rezultând o sumă totală de plată de circa 2,8 milioane euro.
Legislația în vigoare prevede ca regulă generală că vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului se face prin licitație, însă "în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor".
Cei de la Titu Maiorescu au cerut Primăriei ca plata prețului de vânzare să se facă eșalonat pe o perioadă de 5 ani, însă municipalitatea este dispusă să accepte o eșalonare doar pe 3 ani, ratele lunare urmând să fie indexate anual cu rata inflației.

Terenul a fost dat în concesiune Universității în anul 2005, contra unei redevențe anuale de circa 15.000 euro, ceea ce înseamnă că Titu Maiorescu a plătit în total Primăriei, până anul trecut inclusiv, în jur de 210.000 euro.
Universitatea Titu Maiorescu a terminat anul 2018 cu venituri totale de peste 66 milioane lei și excedent de 24,4 milioane lei.
După cum a relatat Profit.ro, o altă investiție imobiliară avută în vedere de instituția de învățământ este achiziția cu peste 6 milioane euro a clădirii sediului din București al producătorului privat de tehnică militară Pro Optica, anterior controlat de actorul Florin Călinescu și ale cărui afaceri sunt astăzi supervizate de generalul Decebal Ilina (71 de ani), în două rânduri șef al Direcției de Informații Militare (1991-1992 și 1993-1997).