INFOGRAFIC Frații Pavăl cumpără de la un fermier teren în 1 din cele 2 județe rămase fără un magazin Dedeman

INFOGRAFIC Frații Pavăl cumpără de la un fermier teren în 1 din cele 2 județe rămase fără un magazin Dedeman
scris vineri, 06:04

Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, vor să cumpere un teren de la firma Agrotel 001, a fermierului Constantin Oțelea, tranzacție care ar putea aduce un magazin și în județul Teleorman, încă nebifat pe harta de expansiune a retailerului de bricolaj, relevă documente analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Constantin Oțelea (73 de ani), acționarul majoritar al Agrotel 001, a avizat deja vânzarea unui teren intravilan, cu destinația curți, construcții și arabil, în suprafață de 40.141 de metri pătrați, către Dedeman.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Afacerile lui Constantin Oțelea se derulează în județul Teleorman, în domeniul agricol.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Dedeman și cei ai Agriotel 001 nu au prezentat detalii suplimentare despre această tranzacție până la publicarea articolului.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Rețeaua Dedeman numără 55 de magazine răspândite în toate județele țării, cu excepția Teleorman și Giurgiu. Achiziționarea terenului Agrotel 001 poate reprezenta pasul către județul Teleorman.

Dedeman, cel mai mare retaileri local de bricolaj, a atins anul trecut o cifră de afaceri de puțin peste 9 miliarde lei (de la 8,2 miliarde lei în anul precedent), având un profit net de 1,4 miliarde lei (1,28 miliarde lei în 2019). Retailerul a ajuns anul trecut la 11.374 angajați, de la 10.769 salariați în 2019.

Profit.ro a anunțat, recent, că frații Pavăl încep dezvoltarea unui nou centru logistic pentru Dedeman în localitatea Pantelimon.

ANALIZĂ Cei mai mari brokeri imobiliari din România. Brokerul cu cea mai mare marjă a profitului are afaceri de 10 ori mai mici decât liderul pieței CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cei mai mari brokeri imobiliari din România. Brokerul cu cea mai mare marjă a profitului are afaceri de 10 ori mai mici decât liderul pieței

După ce au făcut din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl își diversifică acum investițiile în sectoare precum imobiliarele (prin achiziția The Bridge și The Office și parteneriatul cu Element Industrial), construcțiile (Cemacon), în industrie (Alro), viticultură (Purcari Wineries), restructurare companii (ROCA Investments) și, mai nou, pe piața colectării de deșeuri (Ecorep Group) și a panourilor foltovoltaice (Simtel).

Frații Pavăl au mai cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa, una dintre cele mai mari suprafețe de teren destinat construcțiilor tranzacționată în ultimii ani în România. Terenul ar putea fi utilizat pentru dezvoltări de depozite, potrivit surselor Profit.ro.

Proprietarii Dedeman lucrează și la dezvoltarea unui proiect imobiliar mixt multianual, primul de acest fel pentru ei, amplasat în nordul orașului Bacău, pe malul râului Bistrița.

viewscnt
Afla mai multe despre
paval
dedeman
constantin otelea
agrotel 001