INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine

INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2023

Prețul chiriilor a scăzut în luna martie în majoritatea sectoarelor din capitală, în general la apartamentele de trei și patru camere. În schimb, cea mai mare creștere a prețului mediu se observă la apartamentele cu patru camere din sectorul 6, unde prețurile au crescut cu 10%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai mare scădere se înregistrează tot la cele cu patru camere, în sectorul 2 (-8%).

Astfel, prețurile medii pentru închirierea unei garsoniere s-au încadrat între 266 de euro (în sectorul 5) și 380 de euro (sectorul 1). Apartamentele cu două camere au avut prețuri medii cuprinse între 400 de euro (sectorul 6) și 600 de euro (sectorul 1), iar cele de trei camere au avut prețuri medii cuprinse între 500 de euro (în sectoarele 4 și 6) și 850 de euro (sectorul 1), conform Storia.ro.

În categoria apartamentelor de patru camere, prețurile medii s-au încadrat între 550 de euro (sectorul 6) și 1900 de euro (sectorul 1).

INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine

 

Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară

În luna martie, prețurile chiriilor din cele mai mari orașe din țară s-au menținut în general constante, comparativ cu luna anterioară. Cele mai mari scăderi ale chiriilor au fost observate în cazul apartamentelor de trei camere din Cluj-Napoca, unde prețul mediu solicitat este cu aproximativ 8% mai mic, dar și în Arad, în cazul garsonierelor, unde prețul mediu a scăzut cu 6%.

În același timp, cele mai mari creșteri de la o lună la alta s-au înregistrat în Constanța, la garsoniere (10%) și la apartamentele cu trei camere (7%), dar și în Arad la apartamentele cu două camere (7%).

CLUJ-NAPOCA

În Cluj-Napoca, chiriile medii au rămas constante de la o lună la alta pentru garsoniere și apartamente cu două camere, în timp ce prețul mediu pentru apartamentele cu trei camere a scăzut de la 650 de euro (în februarie) la 600 de euro (în martie).

BRAȘOV

Prețul mediu de închiriere a unei garsoniere a crescut cu 6% în Brașov, ajungând la 300 de euro/lună. Apartamentele de închiriat cu două și trei camere rămân la un preț mediu similar cu cel din luna anterioară.

CONSTANȚA

În Constanța s-au înregistrat creșteri în cazul garsonierelor (10%) și la apartamentele cu trei camere (7%), în timp ce prețul mediu al chiriilor la apartamentele cu două camere a stagnat. Remarcăm că, într-un singur an, prețul mediu de închiriere pentru garsoniere a crescut cu 48%.

FOTO Speedwell, susținut de multimilionari din Belgia, își consolidează poziția pe segmentul logistic prin achiziția unui nou teren CITEȘTE ȘI FOTO Speedwell, susținut de multimilionari din Belgia, își consolidează poziția pe segmentul logistic prin achiziția unui nou teren

TIMIȘOARA

În Timișoara se observă o creștere a prețului mediu la garsoniere cu 5% față de luna anterioară, în timp ce prețul mediu al apartamentelor cu trei camere a scăzut cu aproximativ 2% – de la 410 euro la 400 de euro.

SIBIU și IAȘI

În ambele orașe putem observa o stagnare a prețului mediu pentru chirii, la toate categoriile de apartamente.

INFOGRAFICE Chirii - Garsonierele au depășit pragul de 300 de euro în două orașe. Unde mai pot fi găsite case ieftine

 

 

ORADEA

În Oradea s-a majorat cu 6% prețul mediu al apartamentelor cu trei camere, în timp ce prețul mediu al garsonierelor și al apartamentelor de două camere rămâne în general stabil.

CRAIOVA

În Craiova s-au înregistrat stagnări în cazul apartamentelor cu două și trei camere, în timp ce prețul mediu pentru garsoniere a crescut cu 2%.

ARAD

Prețurile medii pentru chirii au crescut în cazul apartamentelor cu două camere (7%) și al apartamentelor cu trei camere (5%), în timp ce prețul mediu al garsonierelor a scăzut cu 6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
chirii
sectorul 5
garsoniere