Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

Două persoane juridice și patru persoane fizice au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după explozia din cartierul Rahova.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit procurorilor, inculpații nu au asigurat adoptarea măsurilor necesare identificării naturii defectului, localizării și izolării sursei și împiedicării migrării și acumulării gazelor în imobil. Explozia a provocat decesul a patru persoane și vătămarea corporală a altor opt persoane. Imobilul a fost distrus și degradat, toate cele 54 de apartamente ale scării fiind aduse în stare de neîntrebuințare. Totodată, au fost deteriorate 96 de imobile învecinate și au fost distruse sau deteriorate 45 de autoturisme aflate în proximitate.

ULTIMA ORĂ Repornește Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Repornește Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

"Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - Secția de urmărire penală au dispus, la data de 04.11.2026, trimiterea în judecată a șase inculpați, două persoane juridice și patru persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, (...) în dosarul privind explozia produsă în data de 17 octombrie 2025 într-un imobil din cartierul Rahova, sector 5", anunță, miercuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Procurorii precizează că inculpații sunt operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale din zonă, doi angajați ai acestuia - instalatori de rețele - care au acționat în calitate de agenți de intervenție de urgență, un operator economic autorizat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.) pentru verificarea și revizia tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale și doi instalatori autorizați, angajați ai acestuia, scrie News.ro.

"În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că cei șase inculpați, prin contribuții culpabile distincte, după manifestarea unei scăpări de gaze provenite din sistemul de distribuție, nu au asigurat adoptarea măsurilor necesare identificării naturii defectului, localizării și izolării sursei și împiedicării migrării și acumulării gazelor în imobil. În toate cele șase situații, rezultatul a fost produs prin omisiunea îndeplinirii unor obligații de intervenție și de siguranță, starea de pericol fiind astfel menținută până la producerea exploziei", arată procurorii.

Potrivit probelor administrate de procurori, în data de 16 octombrie 2025, aproximativ între orele 06:15 și 07:00, efectele electrice și termice ale unor defecte produse la cablurile electrice subterane au determinat încălzirea și perforarea, în două puncte, a conductei subterane de polietilenă care alimenta cu gaze naturale blocul 32, amplasată între blocurile 32 și 33.

VIDEO AI îi ajută și pe atacatorii cibernetici. Alexandru Ion, Head of Sales & Business Development CloudXEdge: Multe instituții și administrații locale nu sunt protejate și știm de ce; la polul opus, băncile - Maratonul AI, Cloud & Resilience CITEȘTE ȘI VIDEO AI îi ajută și pe atacatorii cibernetici. Alexandru Ion, Head of Sales & Business Development CloudXEdge: Multe instituții și administrații locale nu sunt protejate și știm de ce; la polul opus, băncile - Maratonul AI, Cloud & Resilience

"Gazele eliberate în sol au pătruns în canalul termic subteran, au migrat prin acesta către subsolul blocului 32, scara 2, și s-au propagat vertical prin puțul liftului și prin celelalte goluri și canalizații tehnice ale construcției. Acumularea progresivă a gazelor, îndeosebi la nivelurile superioare ale imobilului, a determinat formarea unui amestec exploziv gaz-aer, care s-a aprins în data de 17 octombrie 2025, la ora 09:08, la nivelul etajelor 5 și 6. Explozia s-a inițiat într-un apartament de la etajul 5, iar sursa cea mai probabilă de aprindere a fost o scânteie produsă la acționarea unui întrerupător electric", mai arată procurorii.

Aceștia transmit că oprirea alimentării cu gaze a instalației de utilizare a imobilului nu a întrerupt scurgerea, întrucât sursa acesteia se afla în amonte, la conducta subterană avariată, componentă a sistemului de distribuție, ceea ce explică persistența manifestărilor în imobil inclusiv după oprirea alimentării.

"Explozia a provocat decesul a patru persoane și vătămarea corporală a altor opt persoane. Imobilul a fost distrus și degradat, toate cele 54 de apartamente ale scării fiind aduse în stare de neîntrebuințare. Totodată, au fost deteriorate 96 de imobile învecinate și au fost distruse sau deteriorate 45 de autoturisme aflate în proximitate", mai transmit procurorii.

Aceștia precizează că, prin aceste urmări, sunt întrunite elementele dezastrului, în sensul art. 254 alin. (2) din Codul penal.

Sănătatea forței de muncă, miza unei Românii cu tot mai puțini oameni activi CITEȘTE ȘI Sănătatea forței de muncă, miza unei Românii cu tot mai puțini oameni activi

Recent, au fost demolate etajele superioare ale blocului din cartierul bucureștean Rahova afectat de explozie.

Urmează să fie refăcute de la zero, o operațiune în premieră pentru România.

Polițiști care au bătut și torturat tineri în timpul COVID, condamnați definitiv CITEȘTE ȘI Polițiști care au bătut și torturat tineri în timpul COVID, condamnați definitiv

Demolarea este necesară după ce constructorul a început etapa de punere în siguranță și a observat că poate monta popii de susținere doar pentru primele etaje. De la etajul 5 în sus nu a mai fost posibil acest lucru din cauză că pereții erau foarte afectați, iar riscul era mult prea mare.

Specialiștii de la Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și de la Comitetul pentru Situații de Urgență nu permit pătrunderea în bloc până când întreaga scară va fi pusă în siguranță.

Primăria Capitalei anunța anterior că, în scurt timp, va începe demolarea etajelor superioare ale clădirii, după ce montarea stâlpilor de susținere a fost posibilă doar până la etajul 5.

Intervenția nu poate continua de la etajul 6 până la 8, deoarece aici există mulți pereți dislocați, transmiteau autoritățile.

ANUNȚ De astăzi, peste 1.800 de blocuri din București rămân fără apă caldă CITEȘTE ȘI ANUNȚ De astăzi, peste 1.800 de blocuri din București rămân fără apă caldă

VIDEO Știrile Pro TV


Imagini cu demolarea blocului care a explodat în Rahova. Imobilul a rămas cu 4 etaje din cele 8 pe https://stirileprotv.ro

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

„Zilele acestea, constructorul vine cu o nouă soluție tehnică, special pentru această zonă. Pentru ca proprietarii să poată pătrunde în siguranță să-și ia bunurile de strictă necesitate.”



După această etapă, vor fi puse în siguranță restul etajelor blocului. Locatarii acestora vor intra etapizat în apartamente și vor fi însoțiți de echipe specializate și de lucrărilor ISU, pentru a-și putea recupera bunurile de valoare lăsate în urmă.

Cu toate astea, Primăria Capitalei a anunțat în data de 21 septembrie că oamenii nu vor avea posibilitatea de a lua obiectele de mari dimensiuni din apartamente, cum ar fi mobila.

„În paralel, toata săptămâna aceasta va monta macaraua, foarfeca și un zid cu plasă de protecție, de 30 de metri înalțime, în dreptul liceului. Iar din 5 octombrie va începe demolarea blocului din Rahova. Este o intervenție în premieră în România!”, mai spunea PMB.

În 22 septembrie a început montarea stâlpilor de susținere pentru punerea în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie. Muncitorii poartă camere video corporale, iar imaginile se descarcă frecvent, astfel încât să ofere specialiștilor date cât mai exacte cu privire la starea imobilului.

Călin Georgescu, în arest. REACȚIA lui Nicușor Dan: Pare un aranjament cu sfori trase, pentru mulți. Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024 CITEȘTE ȘI Călin Georgescu, în arest. REACȚIA lui Nicușor Dan: Pare un aranjament cu sfori trase, pentru mulți. Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024

"Start lucrări de punere în siguranță a blocului din Rahova! Primii popi (stâlpi de susținere) au fost montați pe casa scării. Muncitorii intră echipați cu camere video corporale, iar imaginile se descarcă la un interval de două ore și jumătate", anunța Primăria București.

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

"În tot acest timp, vor fi aduse la fața locului o macara și o «foarfecă» uriașă care va începe «ciupirea» blocului afectat de explozie de sus, de la etajele superioare, în jos. Nu se va putea intra în apartamentele aflate deasupra etajului 5, afectat de explozie", a anunțat municipalitatea.

Mai sus de etajul cinci imobilul va fi demolat controlat.

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

"Le vom facilita locatarilor posibilitatea de a-și recupera atât cât se poate, din resturile de moloz, bunurile de valoare. După această etapă, punem în siguranță restul etajelor. Locatarii de aici vor intra etapizat, însoțiți de echipe specializate și de lucrători ISU, pentru a-și lua o parte din bunuri: acte, haine. Nu obiecte mari, gen mobilă", a mai transmis Primăria București.

Recent, Primăria București a finalizat evaluarea tuturor apartamentelor din blocul din Rahova afectat de explozie, iar raportul a fost predat dirigintelui de șantier. 

Instituția precizează că a rezultat un raport de monitorizare de peste 500 de pagini.

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

În 23 iulie, Primăria București prezinta un istoric detaliat al acțiunilor întreprinse după explozia din cartierul Rahova.

Explozia din cartierul Rahova. Procurorii au trimis în judecată două persoane juridice și patru persoane fizice

17 octombrie 2025 - Are loc explozia.

PMB și DGASMB intervin pentru sprijinirea locatarilor;

Organizăm un punct de comandă la Liceul "Dimitrie Bolintineanu";

Dacia rezolvă parțial problema energiei cu panouri fotovoltaice instalate pe acoperișul uzinei din Mioveni CITEȘTE ȘI Dacia rezolvă parțial problema energiei cu panouri fotovoltaice instalate pe acoperișul uzinei din Mioveni

Persoanele evacuate le oferim hrană, apă și sprijin de urgență;

În jurul blocului Poliția instituie un perimetru de siguranță, iar accesul în clădire este interzis;

Identificăm nouă hoteluri și suportăm integral cazarea;

Punem la dispoziție numărul de telefon 021.9524 pentru cazare și asistență;

Lansăm un apel pentru donații, în parteneriat cu World Vision România.

Consilierii generali aprobă 2,9 milioane de lei pentru hoteluri, chirii și alte măsuri de sprijin.

18 octombrie 2025

Continuăm relocarea și sprijinul acordat familiilor afectate;

Aproape 300 de persoane sunt evaluate, iar 62 sunt cazate în hoteluri;

Ne întâlnim cu locatarii, în cadrul căreia le prezentăm concluziile preliminare privind starea blocului.

19 octombrie 2025

Mergem mai departe cu acțiunile de sprijin pentru locatari;

Ridicăm mașinile avariate pentru eliberarea perimetrului.

20 octombrie 2025

Mutăm primele patru familii din hoteluri în apartamente.

23 octombrie 2025

Ne întâlnim din nou cu proprietarii pentru discutarea soluțiilor de locuire și a pașilor necesari pentru reconstrucție.

24 octombrie 2025

Are loc o ședință a Consiliului General al Municipiului București, în cadrul căreia sunt aprobate noi măsuri de sprijin pentru locatarii afectați de explozie.

Numărul pensionarilor, în scădere. La cât a ajuns pensia medie lunară CITEȘTE ȘI Numărul pensionarilor, în scădere. La cât a ajuns pensia medie lunară

Consilierii generali aprobă încă 1,1 milioane de lei pentru măsuri de sprijin și protocolul dintre PMB și Habitat for Humanity România;

Suplimentăm fondul de rezervă și alocăm fondurile necesare pentru punerea în siguranță a imobilului și executarea lucrărilor urgente;

Demarăm programul de relocare în apartamente închiriate, iar chiria o suportăm integral. Până acum, PMB a plătit pentru chiria celor 43 de familii evacuate 115.000 de euro.

Apartamentele și le-au ales unde au dorit de pe piața liberă.

3 noiembrie - 17 decembrie 2025

Demarăm două proceduri de achiziție pentru punerea în siguranță a blocului. Nu s-a prezentat niciun constructor.

10 decembrie 2025 - 6 februarie 2026

Pentru a putea începe lucrările de punere în siguranță am avut nevoie de mandatare din partea tuturor proprietarilor.

Ultimul proprietar a semnat acordul pe 6 februarie.

13 februarie

Inițiem cea de-a treia procedură de achiziție pentru lucrările de punere în siguranță a imobilului. S-a prezentat un singur constructor.

4 martie

Primăria Sectorului 5 eliberează autorizația de construire.

5 mai

Bugetul PMB este aprobat și include fondurile necesare pentru lucrările de punere în siguranță.

15 mai

Semnăm contractul de execuție a lucrărilor de punere în siguranță cu firma Apolodor.

19 mai

Primarul General Ciprian Ciucu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, Adrian Țârlea, proiectanți și ingineri de la Apolodor și reprezentanți ai ISU se întâlnesc cu locatarii.

ULTIMA ORĂ Raed Arafat, inculpat în dosarul de contrabandă cu un elicopter. REACȚIA acestuia după ce a acuzat „schizofrenie instituțională” CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Raed Arafat, inculpat în dosarul de contrabandă cu un elicopter. REACȚIA acestuia după ce a acuzat „schizofrenie instituțională”

Le explică, pas cu pas, ce urmează, cât vor dura lucrările și când vor putea intra în bloc pentru a-și recupera bunurile.

8-9 iunie

Expertul judiciar solicită efectuarea unor săpături suplimentare în jurul blocului, necesare pentru anchetă.

În această perioadă, proiectantul nu are acces pe șantier pentru continuarea proiectării.

16 iunie - 17 iulie

Distrigaz înlocuiește o conductă de gaze în perimetrul străzii Vicina;

Sunt demarate procedurile pentru asigurarea dirigenției de șantier și pentru obținerea documentelor necesare branșării la apă și energie electrică;

Sunt realizate branșamentele pentru organizarea de șantier (apă și energie electrică), solicitate de constructor.

17 iulie

Este predat amplasamentul către constructor.

22 iulie

O echipă a constructorului merge din nou pe teren. Filmează cu drona. Imaginile sunt necesare pentru finalizarea proiectului tehnic de punere în siguranță a blocului.

De asemenea, instituția anunța că urmează ordinul de începere a lucrărilor.

Companie românească, succes în Spania. Rămâne principalul motor de creștere externă al IT Genetics CITEȘTE ȘI Companie românească, succes în Spania. Rămâne principalul motor de creștere externă al IT Genetics

Explozia a avut loc în dimineața zilei de 17 octombrie 2025, la un bloc cu opt etaje situat pe Calea Rahovei. Trei persoane și-au pierdut atunci viața.

Primăria București anunță că va plăti pentru încă un an chiria pentru familiile din blocul afectat de explozia din Rahova

Primăria Capitalei a anunțat în luna august că va plăti chiria, încă un an, familiilor din blocul afectat de explozia din Rahova. Decizia a fost luată de consilierii generali. 43 de familii beneficiază de acest sprijin.

"Plătim chiria încă un an pentru familiile din blocul afectat de explozie! Locatarii imobilului din Str. Vicina 1 primesc ajutor până în octombrie. Am decis să prelungim perioada! Hotărârea a fost votată azi de consilierii generali", a anunțat Primăria București.

Potrivit reprezentanților instituției, 43 de familii afectate de explozie beneficiază de acest sprijin, fie prin acordarea unei sume de bani, fie prin decontarea directă a chiriei.

Între timp a demarat procedura de evaluare a blocului afectat de explozie și a altor imobile din apropiere. Vor fi verificate în jur de 270 de apartamente de la 5 scări, precum și școala din vecinătate.

VIDEO Bucureșteni cu intrare gratis în parc acvatic. Robert Negoiță anunță gratuitate în Parcul Acvatic Pantelimon, gata să fie deschis, pentru elevii din sector CITEȘTE ȘI VIDEO Bucureșteni cu intrare gratis în parc acvatic. Robert Negoiță anunță gratuitate în Parcul Acvatic Pantelimon, gata să fie deschis, pentru elevii din sector

"Este vorba despre: Bl. 32, sc. 1 (Str. Vicina nr. 1); Bl. 30, sc. 1 și sc. 2 (Calea Rahovei nr. 319); Bl. 30A (Calea Rahovei nr. 317); Bl. 33, sc. 1 (Str. Vicina nr. 3)", a transmis primăria.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3443 +0.0027+0.05 %
1 USD4.7518 -0.0243-0.51 %
1 GBP6.4050 -0.0013-0.02 %
1 CHF5.8128 -0.0247-0.42 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite