Mircea Lucescu se implică în boom-ul imobiliar din zona Lacului Morii, alături de nepotul său Matei, fiul lui Răzvan

Mircea Lucescu se implică în boom-ul imobiliar din zona Lacului Morii, alături de nepotul său Matei, fiul lui Răzvan
scris 6 iun 2017

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor de fotbal din România și unul dintre cei mai bogați români, este asociat în două companii cu profil imobiliar, la una dintre ele fiind partener cu fondatorul firmei Advanced Building Concept Developers, dezvoltatorul complexului Lake House Residence de lângă Lacul Morii din Capitală.

Astfel, în 2016, Mircea Lucescu a preluat aproape jumătate din părțile sociale (49,9%) ale firmei de dezvoltare și promovare imobiliară Lake Tower SRL, înființată în 2013 de Dimciu Tașu din Voluntari, Ilfov, care deține o participație similară la societate. Restul de 0,02% din capital este deținut de fiul acestuia, Steve Tașu.

De asemenea, în toamna anului trecut, Mircea Lucescu și-a fondat propria companie de dezvoltare imobiliară, Lakeside View SRL, unde este asociat unic. Administrator al firmei este Matei Mircea Lucescu, fiul lui Răzvan Lucescu, în vârstă de 23 de ani. Acesta și-a înființat și el o firmă în toamna anului trecut, Tomatoes and Stuff SRL, cu domeniu de activitate cultivarea plantelor și cu activitate principală cultivarea strugurilor.

OMV și Gazprom își extind colaborarea. Următoarea țintă: Iranul CITEȘTE ȘI OMV și Gazprom își extind colaborarea. Următoarea țintă: Iranul

Lake Tower SRL și Lakeside View SRL își au sediile sociale la aceeași adresă, în Calea Crângași nr. 1 bl. 1 parter, sector 6 București. La aceeași adresă funcționează și proprietarul și operatorul de spații comerciale Nemira Grup SA, controlat de fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, cu peste 93% din acțiuni.

Asociatul lui Mircea Lucescu la Lake Tower SRL, Dimciu Tașu, a locuit o perioadă în Statele Unite (unde s-a născut fiul său Steve) și controlează și firma Advanced Building Concept Developers SRL, cu sediul la aceeași adresă din Crângași. Compania este dezvoltatorul complexului imobiliar Lake House Residence de lângă Lacul Morii din Capitală. Ansamblul este conceput cu 9 etaje, care cuprind 56 de apartamente.  

În ultimii ani, în zona din jurul Lacului Morii din Capitală au fost inițiate mai multe proiecte imobiliare, precum Lake View Apartments al dezvoltatorului persoană fizică Săftica Gorduna, Lacul Morii Residence dezvoltat de Novum Invest sau 20th Residence. De asemenea, ANAF vrea să-și construiască noul sediu în aceeași zonă.

Miliardarul elvețian Ernesto Bertarelli preia centrele medicale Hiperdia din România CITEȘTE ȘI Miliardarul elvețian Ernesto Bertarelli preia centrele medicale Hiperdia din România

În Top 300 Capital de anul trecut, averea lui Mircea Lucescu era evaluată la 25-28 milioane euro, ocupând primul loc în clasamentul averilor făcute din fotbal. În cariera sa de peste 37 de ani, Lucescu a antrenat Corvinul Hunedoara, naționala României,  Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggina, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk și Zenit St. Petersburg.

Mircea Lucescu mai are o participație de peste 16% din acțiunile producătorului de schimbătoare de căldură pentru vehicule Romradiatoare Brașov, controlat de SIF Transilvania cu peste 75% din acțiuni.

Până la finalul anului trecut, Mircea și Răzvan Lucescu au deținut 28,3%, respectiv 3,18% din acțiunile producătorului de panificație Merpan SA Dâmbovița, participații pe care le-au cedat în decembrie 2016 lui Constantin Anghelache, fostul președinte al FC Dinamo, care astfel a preluat controlul asupra companiei, cu 64,3% din capital. 

Familia Lucescu a mai deținut compania de asigurări Croma, intrată în faliment în 2004, precum și agenția de turism Neli Voyages, dizolvată în 2010.  

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
mircea lucescu
razvan lucescu
zenit st. petersburg
lacul morii
ansamblu rezidential
proiect imobiliar
dezvoltare imobiliara